Apple nu este singura companie care pare să fie interesată de conectivitate la rețele de date prin satelit. iPhone 13 ar putea fi primul smartphone care va putea să se conecteze la rețele precum Starlink pentru comunicare de urgență, însă Huawei are de asemenea în plan un smartphone cu tehnologie similară. Mate 50, următorul flagship al producătorului chinez, ar putea adopta o tehnologie similară.
Conform celor mai recente informații, Apple va implementa capabilitatea de a trimite mesaje folosind rețele care zboară în orbită joasă în jurul Pământului, asemeni Starlink, pentru a trimite mesaje de urgență în zone în care nu există semnal GSM tradițional. Huawei ar putea implementa ceva similar, care ar putea folosi rețeaua de sateliți de la Beidou, gigantul online chinez.
Seria Mate este de obicei folosită de către Huawei pentru a testa noi tehnologii și pentru a experimenta cu acestea. Modelele Mate 20 și Mate 30 au fost singurele de pe piață care au adoptat un sistem de recunoaștere facială 3D, similar cu cel de la Apple, în timp ce majoritatea producătorilor de pe Android au folosit implementări mai simple și mai ieftine. De asemenea, aceste modele debutau întotdeauna alături de un nou chipset proprietar.
Acum că Huawei nu mai poate produce noi procesoare, Mate ar putea fi folosit pentru a experimenta cu noi tehnologii de comunicare, precum acestea prin satelit. Având în vedere că următorul model, Mate 50, este așteptat cu un chipset Qualcomm din următoarea generație, Snapdragon 898, dar cu 4G, comunicarea prin satelit ar fi o capabilitate care să scoată în evidență acest model. Huawei are deja această tehnologie funcțională, demonstrând-o încă din luna iulie pe un model Huawei P40 modificat.
Aceste funcții sunt însă așteptate și de la alți producători de smartphone-uri în China înainte de finalul anului 2021.
sursa: Phone Arena, Weibo