Asus confirmă calendarul de lansare Android 12 pentru Zenfone și ROG Phone

25.10.2021
Asus confirmă calendarul de lansare Android 12 pentru Zenfone și ROG Phone

Asus confirmă livrarea actualizărilor Android 12 pentru seriile Zenfone și ROG Phone înainte de finalul acestui an. Vestea apare la puțin timp după ce Google a anunțat distribuirea firmware-ului oficial, pentru telefoanele din seria Pixel.

Între timp, versiunile firmware sunt validate în cadrul programului de testare beta, cu ajutorul entuziaștilor recrutați din rândul posesorilor de telefoane Zenfone 8. Scopul este acela de identifica și remedia cât mai multe bug-uri în condiții de utilizare reală a dispozitivelor, în anticiparea lansării versiunilor oficiale de firmware, cândva în luna decembrie.

Urmând etapei inițiale de lansare, seriile ROG Phone 5 și 5s ar trebui să primească upgrade la Android 12 în primul trimestru din 2022. Cu prioritate mai mică, seriile Zenfone 7 și ROG Phone 3 ar putea primi actualizarea la Android 12 spre jumătatea anului viitor.

Cu siguranță, posesorii acestor dispozitive vor avea posibilitatea să experimenteze Android 12 și luând parte la programul de testare beta, calendarul de mai sus fiind doar pentru lansarea versiunii oficiale de firmware.

Calendar de lansare Android 12:

  • Începând cu December 2021: Zenfone 8, Zenfone 8 Flip
  • Trimestrul Q1 2022: ROG Phone 5, ROG Phone 5s
  • Prima jumătate a anului 2022: Zenfone 7, ROG Phone 3

Important de știut, cei care optează pentru versiunea oficială de firmware ar putea avea mai mult de așteptat, Asus optând pentru distribuirea treptată a noului firmware, disponibilitatea variind de la o regiune la alta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult