Evenimentul BlackFriday 2021 va începe la retailerul Altex pe 28 octombrie și va dura patru săptămâni, până pe 24 noiembrie.
Produse cu prețuri promoționale vor fi disponibile atât ȋn magazinele fizice Altex și Media Galaxy din toată țara, cât și online, pe platformele altex.ro și mediagalaxy.ro.
Potrivit companiei, reducerile din promoție pot depăși chiar și 60%, la produse din categorii precum: IT, comunicații, gaming, electrocasnice, ȋncălzire, auto, iluminat, electrice, jucării sau sport.
„Pregătirile pentru BF, discuțiile cu furnizorii și partenerii, s-au derulat pe tot parcursul anului. Astfel, Altex a reușit să asigure o disponibilitate crescută a sortimentului, dar și produse noi, aduse special pentru campania din 28 octombrie – 24 noiembrie. De asemenea, compania s-a pregătit, din punct de vedere logistic, pentru a asigura livrarea ȋn termen a tuturor comenzilor, atât online, cât și offline”, a declarat Raul Filip, director de achiziții la Altex România.
Deoarece ne aflăm în pandemie, compania a spus care sunt regulile care se vor aplica în magazinele fizice. „Magazinele sunt pregătite să ȋi primească pe clienți, cu respectarea tuturor reglementărilor ȋn vigoare – scanarea certificatului verde, triaj, dezinfectare și distanțare fizică”, a spus Edvin Abdulachim, director comercial la Altex. El a adăugat că distanțarea nu va pune probleme, deoarece compania operează unele dintre cele mai mari magazine din România.
Cei care folosesc serviciul ,,Rezervă ȋn magazin”, pe altex.ro și mediagalaxy.ro, vor beneficia de livrare la domiciliu, ȋn trei ore, inclusiv ȋn weekend. Altex se așteaptă ca 10 milioane de utilizatori să intre pe site-ul său în perioada campaniei.
Printre ofertele atractive pe care Altex le-a pregătit se numără:
– aspirator robot Roomba, preț nou de 1999,9 lei, reducere de 33%;
– grătar electric Tefal, 594,7 lei, reducere 41%;
– mașină de spălat Whirlpool, de 8 kg, 1187,9 lei, reducere 28% + voucher Rabla 150 lei;
– căști true wireless Oppo, 199,9 lei, reducere 50%;
– tabletă Huawei, preț 419,9 lei, reducere 40%;
– baterie bucătărie Franke, preț 239,9 lei, reducere 60%.
Ȋn 2020, cele mai vândute produse din campania BF Altex au fost smartphone-urile, televizoarele și electrocasnicele, ale căror vânzări s-au dublat și chiar triplat, pentru anumite segmente. Retailerul estimează că acestea vor rămâne ȋn top și ȋn 2021.
Sursa: Altex
CITEȘTE ȘI:
Cinci oferte Altex din 26 octombrie care chiar merită atenția ta
Cinci produse de gaming aflate acum la reducere la Altex, eMAG și alte magazine