Probabil că mai mulți au fost interesați să afle dacă laveta Apple de 20 de dolari își merită banii decât cei care luau în considerare cumpărarea noilor modele MacBook Pro. Dacă în cazul laptop-urilor poți realiza câteva teste de performanță, în cazul lavetei nu poți decât să o testezi ștergând suprafețele cu ea. Cei de la iFixit au decis însă să facă o analiză mai amănunțită pentru a vedea dacă într-adevăr aceasta merită sau nu prețul cerut de Apple.
„iCârpa” de 20 de dolari este livrată într-o cutie de carton și pare să fie construită din același material moale care se regăsește la interiorul protecțiilor pentru ecranul tabletelor iPad. Este un soi de material textil sintetic care imită pielea întoarsă sau Alcantara. Laveta pare să fie construită din două astfel de straturi, iar la o privire de aproape cu o lentilă macro se pot vedea micro-fibrele care ajută la ștergerea eficientă a ecranelor. Într-unul dintre colțuri poate fi observat logo-ul Apple.
Cei de la iFixit nu s-au putut abține și au tăiat cârpa pentru a vedea dacă există într-adevăr ceva „special” la ea. Se pare însă că nu. În afară de cele două bucăți de material lipite între ele, nu există nimic la interior. De altfel, făcând o glumă, cei de la iFixit spun că pentru 20 de dolari, dacă dezlipești cele două părți, poți avea două lavete de 10 dolari.
Fiind însă vorba tot de iFixit, aceștia au dat și o notă de „reparabilitate” lavetei Apple. Pentru că a fost nevoie să taie o bucată din ea și că aceasta nu a putut fi reatașată, iCârpa a primit 0/10.
În același articol, iFixit a demonstrat dezasamblarea noilor modele MacBook Pro, care au baterii mai ușor de schimbat decât în trecut, dar multe dintre elemente sunt încă „nereparabile”. Laptop-urile au o reparabilitate de nota 4/10, din cauza șuruburilor proprietare, lipsa modularității la interior și SSD-ul lipit pe placa de bază. Desigur, Apple nu oferă un manual public de reparație.
sursa: iFixit