Companiile precum Apple și Google au termen până la finalul anului să își înființeze birouri în Rusia. Conform unei noi legi adoptată în luna iulie, care intră în vigoare din 2022, toate companiile care au mai mult de 500.000 de clienți zilnici în Rusia, trebuie să dețină birouri locale. Pe lângă Google și Apple, care sunt cele mai mari dintre cele vizate, lista de 13 companii publicată de Roskomnadzor, include și alte companii precum Meta (Facebook), Twitter, TikTok și Telegram.
Este posibil ca autoritățile ruse să nu aplice legea direct pe 1 ianuarie, însă trimite un mesaj clar către companiile străine care au afaceri pe teritoriul Rusiei. Pe baza noii legi, Rusia poate să blocheze sau să le limiteze posibilitățile de a livra reclame sau colectarea date, cât și vânzările în țară. Pentru Apple, colectarea de date poate că nu ar fi probabil o problemă atât de mare, însă imposibilitatea de a vinde iPhone-uri în țară ar avea cu siguranță un impact asupra afacerilor companiei.
Legea cere instituirea unei prezențe oficiale locale, dar și acordul companiilor că vor limita accesul la informații care încalcă legislația Rusiei. Astfel, dacă autoritățile țării decid că anumite articole online conțin informații ilegale, companiile vor fi obligate să limiteze accesul la acestea de pe dispozitivele sau serviciile pe care le oferă. Astfel, Rusia se poate asigura că poate cenzura informațiile de pe internet și de pe servicii străine, într-o manieră similară cu ceea ce se întâmplă și în China.
În timp ce anumite companii de origine americană ar prefera probabil să se retragă din Rusia cu această ocazie, așa cum s-a întâmplat și în China, unde multe dintre serviciile online americane nu sunt disponibile, altele, precum Apple, ar putea să accepte. Toate companiile vizate de aceste restricții au fost amendate în 2021 pentru că nu au șters conținut considerat ilegal în Rusia de pe serviciile lor, la cererea autorităților.
sursa: Reuters