TCL demonstrează primul smartphone care se pliază și rulează

06.12.2021
TCL demonstrează primul smartphone care se pliază și rulează

Aflat la stadiul de prototip, noul smartphone TCL dispune de un singur ecran care se pliază și rulează, în funcție de activitatea desfășurată.

Prezentat tot la stadiul de prototip, Oppo X 2021 a oferit prima demonstrație cu un ecran rulabil, acomodat în pachetul unui telefon cu format candybar. Deși reacțiile primite au fost în general pozitive, producătorul chinez a temperat așteptările fanilor, admițând că nu este pregătit să livreze o versiune comercială a acestui produs, existând numeroase provocări de ordin tehnic care trebuie depășite mai întâi.

Ajungând la TCL, prototipul cu nume neprecizat dezvoltă asupra formatului de telefoane pliabile și este chiar mai complex/firav decât soluția prezentată de Oppo.

Noul concept încearcă să combine tehnologia ecranelor pliabile cu cea ecranelor rulabile, într-un singur produs care să le facă pe amândouă. În cazul de față, un singur ecran OLED este pornește de la fațeta exterioară a telefonului și rulat peste una dintre laturile carcasei, continuând peste zona pliabilă la interior.


Telefonul are astfel trei moduri de folosire: pliat, depliat și extins. Cel din urmă presupune activarea mecanismului de rulare pentru a crește suprafața de afișare, folosind și porțiunea din față a ecranului OLED. Confirmând stadiul de prototip timpuriul, declanșarea mecanismului extensibil este foarte înceată, iar optimizările software par mai degrabă absente.

Ca și atuuri, designul elimină nevoia pentru un al doilea ecran și face posibilă obținerea unei suprafețe de afișare mai mare, fără a crește lățimea telefonului. În schimb, mecanismul pentru rularea ecranului adaugă multă complexitate la nivelul carcasei telefonului și crește riscul de apariție a defectelor.

Aparent, ecranul demonstrat este un model cu rezoluție 5120×1440 pixeli în modul complet extins, capabil să funcționeze cu rată de refesh variabilă (48 – 240 Hz) și luminozitate de până la 1000 nits. Diagonala de afișare pornește de la 6.56 inch în modul compact și atinge 8.16 inch în modul extins.

Având în vedere succesul de care se bucură rivalul Samsung cu oferta sa de telefoane pliabile, încercările unor producători precum OPPO și TCL de a capta atenția publicului cu noi concepte de telefoane este de înțeles. Din păcate, de la teorie și până la obținerea unui produs vandabil este cale lungă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult