OxygenOS, interfața de Android de la OnePlus, ar putea fi înlocuită foarte curând. Încă de anul trecut, Oppo și OnePlus au anunțat că își vor unifica baza pe care interfețele lor sunt construite pentru a oferi aceleași capabilități pe toate dispozitivele grupului OPLUS, dar până acum nu am văzut schimbări radicale în acest sens. Se pare însă că debutul OnePlus 10 Pro în Europa ar putea marca și lansarea H₂OOS, o nouă interfață pentru care compania deja a înregistrat o marcă.
Numele H2OOS sau „H₂OOS” nu este tocmai surprinzător pentru cei care au urmărit evoluția companiei OnePlus. După renunțarea la Cyanogenmod, sistemul de operare Android „custom” pe care OnePlus îl folosea inițial, compania chineză a dezvoltat două variante proprietare de Android. Una a fost HydrogenOS, pe care a oferit-o în China, acesta fiind construită fără servicii Google, în timp ce cealaltă s-a numit OxygenOS și a fost oferită pe telefoanele din vest, echipate cu servicii Google.
După fuzionarea cu Oppo, OnePlus a adoptat în China ColorOS, dar a păstrat OxygenOS în restul lumii. Mai mult, noile OxygenOS 12 și ColorOS 12, integrează deja codul comun, lucru care a dus chiar la probleme cu anumite dispozitive mai vechi care au fost actualizate la noul sistem de operare.
OnePlus giving Chemistry lessons.
After OxygenOS and HydrogenOS,
its H2OOS now ? pic.twitter.com/1qz9objAQi— Mukul Sharma (@stufflistings) January 27, 2022
Astfel, marea schimbare, anunțată de Pete Lau, CEO-ul OPLUS, ar putea avea loc în curând, sub forma lui H2OOS, care ar combina versiunea globală a sistemului de operare OnePlus, cu versiunea din China, pentru a crea o versiune nouă. Desigur, aceasta va fi în continuare bazată pe Android, cel mai probabil Android 12.
Rămâne de văzut cum va aborda OnePlus interfața pentru H2OOS. Schimbările introduse de OxygenOS 11, care erau inspirate de OneUI de la Samsung, nu au fost apreciate de către fani, aceștia preferând interfața mai veche, care era mai degrabă inspirată de cea de la Google, cu un minimum personalizări din partea companiei.
sursa: Android Police