Majoritatea smartphone-urilor performante sunt construite folosind aceleași componente, procesoarele Snapdragon din seria 8 fiind de obicei atât la baza flagship-urilor cu camere performante, cât și la baza telefoanelor realizate pentru gaming. Brandul Red Magic de la nubia (companie „înfrățită” cu ZTE) susține că următorul său telefon de gaming, Red Magic 7, va integra un procesor proprietar, care va îmbunătăți experiența de gaming pe dispozitivele sale, oferind astfel un element diferențiator față de oferta din piață.
A nu se înțelege greșit, noul Red Magic 7 folosește în continuare un chipset Snapdragon 8 Gen 1 pentru a rula jocurile, însă alături de acesta apare și un co-procesor numit Red Core No. 1. Acesta din urmă va prelua din sarcinile care rulau anterior pe procesorul principal, pentru a permite un nivel mai înalt de performanță în jocuri. Red Core va fi responsabil astfel cu procesarea și sincronizarea efectelor de lumină RGB de pe telefon, cu activarea vibrațiilor și cu preluarea de comenzi touch de pe ecran.
Acestea nu par să fie activități foarte complexe, deci probabil că nu vom vedea un consum de energie ridicat din cauza includerii acestui nou co-procesor. Dacă un astfel de cip este însă necesar, rămâne de văzut odată ce telefonul va fi lansat, întrucât nu este clar în acest moment dacă efectele de lumini și vibrațiile vor fi cu adevărat îmbunătățite față de cele de pe telefoane fără un astfel de co-procesor.
Red Magic 7 va integra și un sistem de răcire avansat, cu mai multe straturi de materiale și sisteme, inclusiv un cooler activ care poate atinge 20.000 de rotații pe minut.
O altă noutate pentru telefoanele de gaming este însă integrarea unui ecran cu sistem „under display camera” pe noul model. Probabil că statisticile de utilizare arată că cei care folosesc telefonul în principal pentru jocuri video nu au nevoie de o cameră frontală care să producă rezultate de top.
Primele teste de performanță în GeekBench sugerează însă că sistemul de răcire își face treaba, oferind scoruri de 1.261 puncte în testul single-core și 3.779 puncte în multi-core. Aceste rezultate sunt printre cele mai înalte de pe platforma Android de până acum.
Red Magic 7 urmează să fie dezvăluit în China pe 17 februarie.
sursa: GSM Arena