Upgrade-urile pentru modelele iPhone și iPad de la evenimentul Peek Performance au fost minore, însă Apple a venit pentru prima dată după mult timp cu un anunț pentru o nouă categorie de computer desktop din familia „Mac”. Acesta se numește Mac Studio și dorește să completeze oferta de PC-uri profesionale, pentru cei care au nevoie de mai multă performanță decât poate oferi un Mac Mini sau iMac, dar nu vor un desktop mare precum un Mac Pro. Acesta este primul computer al companiei care vine cu un nou procesor Apple Silicon, și mai puternic: M1 Ultra. Alături de acest model, am întâlnit și un nou ecran Apple: Studio Display.
De fapt, M1 Ultra nu este un procesor tocmai nou, ci este o combinație a două procesoare deja existente. Apple a integrat în design-ul modelului M1 Max, anunțat anul trecut odată cu seria MacBook Pro, și o interfață fizică pe cip numită Ultra Fusion cu lățime de bandă de 2,5TB/s. Aceasta permite conectarea directă a două procesoare M1 Max pentru a opera ca un singur procesor. Sistemul de operare îl recunoaște ca un procesor de sine stătător, iar performanța sa este accesibilă în toate aplicațiile imediat, fără să fie necesară programare specială pentru accesarea noilor nuclee sau memoriei extra.
Fiind compus din 2 M1 Max-uri, M1 Ultra vine cu 20 de nuclee CPU (16 performante și 4 eficiente) și 64 de nuclee pentru GPU, cu până la 128 GB memorie RAM unificată pentru sistem și GPU. Apple spune că noul procesor este realizat din 114 miliarde de tranzistori, de 7 ori cât modelul M1 din 2020. De asemenea, are cea mai rapidă memorie de pe piață, cu lățime de bandă dublă față de M1 Max: 800 GB/s. Fiind 2 procesoare în unul, ai la dispoziție și două procesoare neurale, cu 32 nuclee în total, cât și două media engines pentru procesare video. Apple susține că poți reda simultan 18 clipuri 8K în format ProRes 422 pe M1 Ultra, fiind singurul procesor din lume care poate să asigure acest nivel de performanță.
La nivel de GPU, Apple întrece chiar și cel mai puternic RTX 3090 cu M1 Ultra, însă dar și cu eficiență mai bună. Cu un consum mai mic cu 66% decât NVIDIA RTX 3060 Ti, Apple susține că oferă o performanță similară pe M1 Max, iar pe M1 Ultra avem o performanță mai mare decât RTX 3090 cu un consum cu 200W mai mic.
Primul computer care va fi echipat cu M1 Ultra va fi Mac Studio, un nou PC desktop de la Apple, echipat cu tot ceea ce ai nevoie într-un mediu creativ, spune Apple. Astfel, ai opțiunea noului procesor, sau de a alege un model echipat cu M1 Max, la jumătate din performanță. Modelele cu M1 Max vin cu 32 sau 64 GB RAM unificat, în timp ce M1 Ultra oferă 64 sau 128 GB memorie unificată. Stocarea poate urca până la 8 TB, cu SSD cu viteză de 7,4 GB/s.
Totul este răcit folosind un sistem cu două turbine, care ar trebui să ofere răcire eficientă și silențioasă. Apple spune că în majoritatea cazurilor, nu ar trebui să auzi ventilatoarele.
Carcasa ocupă același spațiu pe orizontală precum Mac Mini și pare să fie înalt cât două carcase de Mac Mini. La capitolul conectivitate însă, acesta este de departe cel mai bine echipat model Mac din ultimii ani (chiar și decât Mac Pro). Vorbim despre două port-uri Thunderbolt 4 USB-C pe partea din față, cât și un cititor de carduri SDXC de dimensiune normală, alături de alte 4 Thunderbolt 4 USB-C pe spate, Două USB-A, HDMI, și Ethernet de 10 Gbps, plus un jack de 3,5mm „pro audio” amplificat. La capitolul wireless, acesta vine cu WiFi 6 și Bluetooth 5.
Apple spune că poți conecta până la patru monitoare Pro Display XDR 6K plus un Televizor 4K pe HDMI simultan pe acest model.
Comparat cu alte computere Mac, atât modelul M1 Max, cât și modelul M1 Ultra sunt mai performante decât unele dintre cele mai performante configurații iMac și Mac Pro. Atât în performanță CPU, cât și GPU.
Prețurile sunt însă cel puțin „piperate”. Mac Studio cu M1 Max, 32 GB RAM și 512 GB stocare pornește de la 1.999 dolari, în timp ce varianta cu M1 Ultra cu 64 GB RAM și 1 TB stocare pornește de la 3.999 dolari. Desigur, pentru stocare extra sau RAM mai mult, prețurile cresc rapid. Lansarea este pe 18 martie.
Pentru a completa oferta „Studio”, Apple a lansat și un nou monitor dedicat acestui computer desktop, dar care poate fi folosit fără probleme și alături de alte Mac-uri cu conector USB-C. Acesta se numește Studio Display și vine cu o diagonală de 27” și rezoluție 5K. Acesta nu este însă de tip HDR și oferă doar luminozitate de 600 nits, cu suport pentru culori pe 10 biți, compatibil cu spațiul de culoare DCI-P3.
Studio Display beneficiază de un tratament antireflexiv, dar poate fi configurat și cu „nanoglass”, la fel ca modelul XDR. Pe lângă opțiunea „standard”, care doar se înclină la 30 grade, Apple oferă un Studio Display care poate fi ajustat și pe verticală, cât și o versiune „VESA”, care poate fi montată pe un suport.
Ce oferă acest display și nu am văzut pe niciun alt monitor din oferta Apple sau a altor companii din ultimii ani este însă un procesor. Da, Studio Display integrează un procesor Apple A13 (același folosit pe gama iPhone 11), care este folosit pentru a controla camera video de 12 megapixeli integrată. Aceasta are obiectiv ultra-wide cu Center Stage și 3 microfoane pentru o calitate îmbunătățită a sunetului înregistrat. De asemenea, monitorul este echipat cu un sistem de sunet similar cu cel de pe iMac, cu șase difuzoare (4 woofer-e și 2 tweeter-e), capabile să redea sunet Dolby Atmos.
Pe spate, Monitorul are și trei port-uri USB-C la 10 Gbps, cât și un port Thunderbolt 4, care poate să ofere și 96W de energie pentru încărcarea unui laptop. Apple spune că noul model MacBook Pro de 14” poate fi încărcat rapid direct de la acest monitor.
Studio display se lansează pe 18 martie la prețul de pornire de 1.599 dolari. Variantele cu nanoglass și cu alte variante de stand vor fi mai scumpe.
Nu am primit anunțul de noi modele MacBook la acest eveniment și nici anunțul așteptat pentru procesorul M2. Totuși, Apple a amintit că mai are un model de actualizat anul acesta cu procesoare Apple Silicon: modelul Mac Pro. În cadrul evenimentului au fost promise detalii anul acesta, fără să fie oferită o dată.