Samsung a anunțat oficial cele două modele principale ale seriei Galaxy A din 2022: Galaxy A33 5G și Galaxy A53 5G. Acestea vor fi cel mai probabil best buy-urile companiei pentru următorul an, oferind un mix de performanță, autonomie și camere performante la un preț accesibil. Galaxy A sunt telefoane dedicate în special publicului tânăr, concentrându-se astfel pe funcții pe care aceștia le folosesc cel mai mult.
Galaxy A53 5G va înlocui în ofertă modelul A52s de anul trecut, considerat unul dintre cele mai balansate dispozitive mobile de medie din piață. Design-ul nu s-a schimbat foarte mult, telefonul fiind în continuare construit în jurul unul ecran AMOLED de 6,5”, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate la 120 Hz. Acesta este construit din sticlă, metal și plastic, cu Gorilla Glass 5 deasupra display-ului, o ramă metalică și un capac din plsatic, în patru nuanțe diferite: alb, negru, portocaliu și albastru. Telefonul este rezistent la apă și praf la standardul IP67.
Samsung nu mai comunică de ceva vreme procesoarele pe care le integrează în telefoane și spune că folosește un model octa-core la 2,4 GHz pentru nucleele performante și 2 GHz pentru cele eficiente. Este posibil să fie vorba despre un nou model Exynos mid-range. Telefonul este livrat cu 6 sau 8 GB memorie RAM și 128 sau 256 GB stocare internă, dar oferă și un slot microSD pentru adăugarea unui card, ceva ce nu mai întâlnim deja de câțiva ani pe telefoanele high-end ale companiei.
Când vine vorba despre camere foto, avem de a face cu un sistem cu o cameră principală de 64 megapixeli f/1.8 cu stabilizare optică, alături de un ultra-wide de 12 megapixeli f/2.2, cameră macro de 5 megapixeli f/2.4 și o cameră de adâncime de 5 megapixeli f/2.4. Având în vedere senzorii de rezoluție mai înaltă, s-ar putea să vedem rezultate mai bune pe Samsung decât pe modelele concurente, care folosesc senzori de 2 megapixeli în zona de macro și adâncime.
După cum sugerează și numele, Galaxy A53 este un telefon cu conectivitate 5G, care promite chiar și două zile de autonomie, datorită acumulatorului intern de 5.000 mAh. Telefonul este livrat cu OneUI 4.1, bazat pe Android 12, la fel ca seria Galaxy S22.
Alături de Galaxy A53, Samsung vine și cu Galaxy A33 5G, un model care face câteva compromisuri pentru a atinge un preț mai mic. În primul rând, acesta are un ecran mai mic, cu diagonală de 6,4”, dar tot cu panel Super AMOLED Full HD+. Diferența constă în refresh rate, care este la 90 Hz. Și acesta tot ar trebui să ofere o experiență de utilizare mai fluidă decât telefoanele la 60 Hz.
Procesorul este același enigmatic octa-core la 2,4 GHz, iar configurațiile hardware sunt identeice 6+128 GB sau 8+256 GB. Chiar și bateria este la fel, cu o capacitate de 5.000 mAh, iar rezistența la apă și praf IP67 se păstrează.
O diferență majoră apare la nivelul camerelor foto, însă: 48 megapixeli f/1.8 cu stabilizare pentru wide, 8 megapixeli f/2.2 ultra wide, 2 megapixeli pentru adâncime și 5 megapixeli pentru macro.
Cele două telefoane sunt destul de similare pentru a putea fi recomandate în funcție de bugetul dorit. Diferențele la acest nivel de preț între camerele foto sau între 90 și 120 Hz nu sunt foarte mari, însă cu siguranță vor exista mici avantaje în favoarea variantei superioare.
Încă nu avem prețuri oficiale pentru România, însă Galaxy A53 5G se lansează în magazinele locale pe 1 aprilie, intrând de astăzi la precomandă. Modelul Galaxy A33 5G vine în magazine abia pe 22 aprilie.