Google va ajuta utilizatorii de tablete și telefoane pliabile, evidențiind în Play Store aplicațiile bine optimizate

20.03.2022
Google va ajuta utilizatorii de tablete și telefoane pliabile, evidențiind în Play Store aplicațiile bine optimizate

Chiar dacă proliferarea telefoanelor cu ecrane mari nu au scos cu totul tabletele din ecuație, utilizatorii acestora se confruntă cu o penurie de aplicații bine optimizate, multe dintre selecțiile disponibile în Play Store venind cu interfață optimizată doar pentru smartphone.

Gândite pentru ecranul înghesuit al dispozitivelor smartphone, multe dintre aplicațiile de Android nu arată deloc bine atunci când sunt „întinse” la diagonala unei tablete, elementele de interfață apărând prea mici și separate de mult spațiu irosit. De asemenea, mulți dezvoltatori neglijează cu totul suportul pentru afișarea în ferestre distincte, restrângând utilizatorilor posibilitățile pentru multitasking pe tabletele care ar permite folosirea mai multor aplicații simultan.

Încercând să pună mai multă presiune pe dezvoltatori, Google va începe să departajeze selecțiile afișate utilizatorilor de tablete în două categorii distincte: aplicații ”high-quality”, care vin optimizate pentru ecrane de dimensiuni mari, respectiv, așa numite aplicații ”low-quality” pe care le instalezi „pe propria răspundere”. Deși cele din urmă vor apărea în continuare la căutări, ordinea în listele cu rezultate va favoriza cu siguranță aplicațiile bine optimizate pentru dispozitivul folosit de utilizator, care vor obține astfel mai multe instalări.

Criteriile exacte pentru acordarea certificării ”high-quality” au fost trasate într-un ghid separat, ținând cont atât de clasicele tablete pe care Google ar dori să le facă mai dezirabile, dar mai ales de cerințele noii categorii emergente a dispozitivelor cu ecran pliabil.

Pentru a ușura evitarea aplicațiilor care ar putea să nu ofere cea mai bună experiență pe ecranul unei tablete sau telefon pliabil, Google va afișa utilizatorilor un avertisment privind lipsa optimizărilor necesare.

Într-o decizie ce ar putea fi interpretată ca și aspect pozitiv, Google va favoriza rating-ul afișat și recenziile acordate în pagina aplicației în funcție de tipul dispozitivului pe care îl folosești. Spre exemplu, dacă ești utilizator de smartphone nu vei vedea recenziile negative lăsate de un utilizator de tabletă și vice-versa.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult