Honor a anunțat un nou model Magic4: modelul Ultimate, pe care nu l-am văzut la debutul seriei de la Mobile World Congress. Acesta este cel mai performant telefon al său, upgrade-urile lui Honor Magic4 Ultimate fiind mai degrabă în zona camerei foto. De altfel, telefonul a fost deja testat de DxOMark și ocupă acum locul întâi în clasamentul smartphone-urilor, devansând în sfârșit modelul Huawei P50 Pro.
Honor Magic4 Ultimate păstrează liniile de design și configurația lui Honor4 Pro. Vorbim despre un smartphone echipat cu Snapdragon 8 Gen 1, 12 GB memorie RAM, 512 GB stocare și Android 12 cu Magic UI 6.0 din fabrică. Acesta folosește un ecran OLED LTPO de 6,81” cu rezoluție neobișnuită 2.848 x 1.312 pixeli, cu posibilitatea de a scădea luminozitatea în 1920 de trepte și de a scădea frecvența de afișare până la 1 Hz. Acesta este unul dintre cele mai bune ecrane de pe piață, conform DxOMark, fiind pe locul al treilea, în spatele iPhone 13 Pro Max și 13 Pro în clasamentul său.
La interior Magic4 Ultimate integrează un acumulator de 4.600 mAh cu încărcare rapidă la 100W și wireless la 50W. Este interesant faptul că pe wireless, acest model se încarcă mai lent decât Honor Magic4 Pro, care atinge puterea de 100W.
Dar noul model compensează prin capabilități foto de top. În primul rând, camera principală, wide, folosește un nou senzor imens, de 1/1,12” (Magic4 Pro folosește unul de 1/1,56”) cu rezoluție de 50 megapixeli. Acesta poate capta astfel mai multă lumină decât senzorii obișnuiți, având pixeli de 1,4nm, sau 2,8 nm prin pixel binning. Și lentila a primit un upgrade, fiind acum realizată cu un design cu 8 elemente și diafragmă f/1.6, care oferă cu 37% mai multă claritate în centru și cu 30% mai multă claritate la margini decât modelul „Pro”.
Alături de această cameră avem o cameră ultra wide de 64 megapixeli cu senzor de 1/2″ și deschidere la 122 grade, cu lentilă cu 7 elemente f/2.2. Honor Magic4 Ultimate primește și o cameră pentru îmbunătățirea culorilor de 50 megapixeli, cât și o cameră telephoto 3.5x cu obiectiv periscopic stabilizat optic șu senzor de 1/2″ și zoom de până la 100x digital. Honor a integrat și un senzor ToF 8×8 , cât și un senzor pentru temperatura de culoare și anti-flicker. Pe lângă toate acestea, pe partea din față există un senzor de 12 megapixeli și un senzor 3D pentru recunoaștere facială.
La nivel hardware, aceasta pare să fie cea mai bine dotată cameră de pe un smartphone de până acum, însă nu doar senzorii și optica pun Honor Magic4 Ultimate pe primul loc la capitolul fotografie pe telefon. Honor a anunțat și un procesor de imagine proprietar, care se asigură că ceea ce captează camerele se transformă în fotografii și filmări de calitate.
Acest procesor poate procesa imagini cu culori pe 20 biți și este cel care asigură performanță ridicată în filmări 4K pe timp de noapte. De asemenea, cu ajutorul procesorului, filmările pe Honor Magic4 Ultimate pot fi realizate în format Magic-Log2, care asigură o plajă dinamică cu 15% mai mare în filmare. Pot fi aplicate LUT-uri proprii pentru filmare, iar totul poate fi înregistrat la 60 cadre pe secundă în format de culoare 10-bit.
Testele DxOMark au acordat un scor de 146 puncte pentru camera lui Honor Magic4 Ultimate, punând-o astfel cu 2 puncte peste cea a lui Huawei P50 Pro.
Cei care vor să cumpere un Honor Magic4 Ultimate, probabil că nu vor putea să facă asta decât dacă importă unul din China, întrucât telefonul a fost anunțat doar pentru această piață.. Prețul nu este însă unul foarte mare, în comparație cu concurența din piață. La 8.000 yuan, echivalentul a 1.140 euro, acest model este mai ieftin decât alternativele Samsung Galaxy S22 Ultra sau iPhone 13 Pro Max.