Deși este foarte ușor pentru un vânzător fără scrupule să folosească fără drept imaginea unor vedete pentru a-și vinde produsele, aceste practici sunt la fel de ușor depistabile și administratorul platformei care preia reclama respectivă. Cu toate acestea, Facebook pare că a tolerat cu bună știință reclamele care folosesc fără drept imaginea unor vedere, împreună cu false mesaje de susținere, menite să impulsioneze vânzările.
Meta, compania din spatele Facebook, nu este deloc străină de folosirea tehnologiilor de recunoaștere facială, până de curând aplicate cu generozitate pentru a eticheta fiecărei persoane din pozele încărcate în rețeaua de socializare, stabilind tot felul de conexiuni pe care persoanele vizate nici nu și le-ar fi imaginat (sau dorit). Cu toate acestea, reclamele plătite par să „zboare” aproape complet pe sub radarul filtrelor de verificare, părând să aibă un statut privilegiat pentru proprietarul Facebook.
Reacționând la abuzurile repetate, o primă acțiune judecătorească împotriva Facebook a fost intentată de echivalentul australian pentru Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorilor. Potrivit acuzațiilor depuse la dosar, Meta tolerează cu bună știință practicile înșelătoare, mincinoase sau excrocherii, permițând distribuirea pe Facebook a reclamelor care promovează false criptomonede, promovate prin folosirea abuzivă a imaginii unor vedete.
În funcție de concluziile anchetei compania americană s-ar putea confrunta cu sancțiuni financiare și de altă natură. Anterior, reprezentanții Meta au declarat că se angajează să țină escrocii departe de platformele sale.
Comisia Australiană pentru Concurență și Consumator (ACCC) spune că reclamele în cauză au folosit algoritmii Facebook pentru a viza utilizatorii susceptibili și au prezentat citate false ale celebrităților australiene.
Printre identitățile folosite fără permisiune se numără fostul premier al regiunii New South Wales, Mike Baird, gazda TV David Koch și antreprenorul milionar Dick Smith.
„Esența cazului nostru este că Meta este responsabilă pentru aceste reclame pe care le publică pe platforma sa”, a declarat vineri, președintele ACCC, Rod Sims, într-o declarație.
Putem doar să ne întrebăm dacă autoritățile australiene ar fi acționat cu tot atâta promptitudine, dacă printre persoanele prejudiciate nu se numărau și politicieni cu influență.