Samsung controlează acum 88% din piața de telefoane pliabile

26.03.2022
Samsung controlează acum 88% din piața de telefoane pliabile

În timp ce pentru restul jucătorilor din industrie părerile rămân împărțite, pentru Samsung vânzările de telefoane pliabile au cunoscut o adevărată explozie, sud-coreeni livrând mai multe unități Galaxy Z Flip și Z Fold în 2021, decât în întreg anul 2020.

Potrivit estimărilor publicate de compania de cercetare Omdia, vânzările de telefoane pliabile au crescut anul trecut cu 309% pentru Samsung, comparat perioadei anterioare. Desigur, în ecuație intră și efectele pandemiei COVID, care au fost acut resimțite mai ales în prima parte a anului 2020. Cu toate acestea, progresele făcute de Samsung sunt cu atât mai evidente dacă ne raportăm la competiție, compania sud—coreeană ajungând să livreze 88% dintre telefoanele pliabile vândute la nivel global.

Potrivit datelor oficiale, Galaxy Z Fold 3 a fost al doilea cel mai popular telefon pliabil din lume în 2021, Samsung livrând nu mai puțin de 2.5 milioane de unități, reprezentând 27% din livrările companiei pentru anul 2021.

Arătând cât de „săracă” în opțiuni credibile este piața de telefoane pliabile, Huawei, al doilea mare producător din industrie a livrat 10% dintre telefoanele pliabile vândute la nivel global, respectiv 900.000 de telefoane din seria Mate X2. Ultimele două procente din piață sunt împărțite între Xiaomi și Oppo, cu șanse mici de a mai recupera decalajul uriaș.

Putem doar presupune cum vor evolua lucrurile odată cu lansarea continuărilor Glaxy Z Fold 4 și Galaxy Z Flip 4, pentru care Samsung promite deja îmbunătățiri majore la partea de fiabilitate și funcționalitate.

Totuși, ar putea rămâne un aspect la care pliabilele Samsung să nu conducă detașat. Cel al prețurilor. Spre exemplu, Galaxy Z Fold 3 s-a lansat în luna august 2021 cu un preț amețitor, de 1800 dolari, urmat de Galaxy Z Flip 3 cu prețul de „doar” 999 dolari, comparabil rivalului său „banal”, iPhone 13 Pro. Este probabil doar o chestiune de timp până ce Huawei, Oppo sau alt producător asiatic reușește să ajungă din urmă Samsung la partea de hardware, livrând un produs la fel de bun dar mai ieftin. Iar dacă reușita poate fi extinsă și la partea de software, abia atunci vom putea vorbi despre concurență serioasă pentru Samsung.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult