Uber a anunțat că va renunța la funcția numită „Split Fare”, care permitea utilizatorilor care mergeau în aceeași mașină să împartă costurile de transport automat, direct în aplicația de mobil. Aceasta este una foarte populară printre utilizatori, însă Uber crede că poate să facă una mai bună, care să răspundă mai bine la nevoile clienților. Astfel, decizia de a o elimina din aplicație în următoarele câteva zile pare foarte ciudată, mai ales că este promisă o alternativă mai bună.
Conform Mashable, care citează mail-uri primite de utilizatorii Uber din Marea Britanie, compania a anunțat deja de această schimbare. Uber plănuiește să elimine funcția Split Fare din aplicația de mobil din luna aprilie, inițial fiind anunțată eliminarea capabilității pentru 21 martie. Aceasta este însă o măsură „temporară”, conform declarațiilor reprezentanților Uber. Aceștia menționează deja că lucrează la o funcție similară îmbunătățită, însă aceasta va fi lansată în „următoarele luni”:
„Suntem în plin proces de a remodela felul în care clienții pot împărți costurile de transport, iar funcția va fi temporar eliminată din aplicația Uber luna viitoare. Știm că este o funcție populară, așa că nu trebuie să vă îngrijorați. Plănuim să lansăm o versiune nouă și îmbunătățită în următoarele luni.”
Nefiind dat un termen pentru lansarea funcției care o înlocuiește, Uber practic anunță că pentru următoarele câteva luni nu vei mai putea împărți costurile de transport automat cu alte persoane, ci va trebui să apelezi la metodele „clasice”: cash, transfer bancar, Revolut, etc.
Având în vedere că Uber știe că utilizatorii săi preferă această metodă și că lucrează deja la o alternativă „mai bună”, decizia de a elimina mai întâi vechea funcție cu luni înainte ca alternativa să fie gata de lansare, este cel puțin ciudată. Momentan, nu sunt indicii că aceste schimbări vor fi aplicate în toate regiunile simultan, deci, momentan, funcția Split Fare ar putea să rămână activă în România, chiar și în luna aprilie.
Chiar dacă Uber a fost primul serviciu de ride sharing din România, în 2021, Bolt a devenit liderul de piață, cu extindere în multe orașe. Bolt pare să crească mult și în domeniul de livrări, după ce a deschis Bolt Food în urma închiderii Uber Eats din România în 2020.
sursa: Mashable