Apple reduce cu până la 20% producția iPhone și AirPods, anticipând că războiul din Ucraina va înrăutăți condițiile economice globale

28.03.2022
Apple reduce cu până la 20% producția iPhone și AirPods, anticipând că războiul din Ucraina va înrăutăți condițiile economice globale

Deși și-a asigurat tratament preferențial din partea majorității furnizorilor de componente, Apple tot are nevoie să-și vândă produsele într-o piață dispusă să le primească. Iar când practic întreg portofoliul este orientat către gama premium-lux, perspectiva unei crize economice globale post-pandemie amplificată de efectele unui mare război european, nu poate fi nicicum ignorată de gigantul american.

Potrivit surselor din industrie, Apple va reduce țintele de producție cu până la 10 milioane de unități pentru căștile AirPods și 2-3 milioane unități pentru modelul iPhone SE, reprezentând 20% din producția planificată pentru anul în curs. Deciziile pentru reducerea semnificativă a producție se bazează pe estimări potrivit cărora inflația resimțită tot mai acut în piețele de desfacere va îndepărta cumpărătorii de produsele Apple, deja oferite în domenii de prețuri care pun presiune pe majoritatea consumatorilor.

Totul ar porni de la presiunile pe economie induse de invazia Rusească asupra Ucrainei, resimțite deja prin creșteri de prețuri importante la materii prime și energie, cu efecte în cascadă în întreg lanțul economic.

„Războiul a afectat cheltuielile de pe piețele europene… Este de înțeles [consumatorii vor] economisi bani pentru alimente și încălzire”, a declarat un director al unui furnizor Apple pentru publicația Nikkei.

Potrivit Counterpoint Research, Apple a livrat 76,8 milioane de unități AirPods în 2021, dar această cifră va scădea probabil în 2021. De asemenea, compania va comanda mai puține unități din întreaga sa linie de iPhone 13, însă asta ar putea fi și o consecință a cererii sezoniere, care scade de obicei după sezonul cumpărăturilor de iarnă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult