De parcă asocierea între specificul unei companii de securitate cibernetică și Rusia nu ar fi de ajuns, autoritățile americane au adăugat Kaspersky Lab pe lista amenințărilor la securitatea națională a SUA, dinamitând astfel credibilitatea pe plan internațional a producătorului antivirus.
Potrivit Comisiei Federale de Comunicații din SUA, Kaspersky prezintă „un risc inacceptabil pentru securitatea națională a SUA”. Totuși, în afara criteriilor de ordin politic, autoritățile americane nu oferă prea multe argumente pentru plasarea companiei ruse pe aceeași listă cu Huawei și ZTE. Cert este că decizia interzice factorilor economici din SUA utilizarea subvențiilor federale oferite prin Fondul pentru servicii universale al FCC pentru a achiziționa orice produse sau servicii de la companiile de pe listă. Pe lângă Kaspersky, FCC a adăugat vineri pe lista sa China Telecom și China Mobile International USA.
„Sunt încântat că agențiile noastre de securitate națională au fost de acord cu evaluarea mea conform căreia China Mobile și China Telecom par să îndeplinească pragul necesar pentru a adăuga aceste entități pe lista noastră”, a declarat președintele FCC, Jessica Rosenworcel, într-un comunicat de presă. „Adăugarea lor, precum și Kaspersky Labs, vor ajuta la securizarea rețelelor noastre de amenințările reprezentate de entitățile susținute de stat chineze și ruse care încearcă să se angajeze în spionaj și să dăuneze în alt mod intereselor Americii”.
Oficialii Kaspersky au reacționat la decizia anunțată de FCC într-un comunicat de presă publicat pe site-ul companiei, calificând măsura drept una „luată pe motive politice” în răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia. Totodată, compania își reafirmă deschiderea de a „coopera cu agențiile guvernamentale americane pentru a aborda problema FCC”. și preocupările oricărei alte agenții de reglementare.”
Totuși, măsurile preventive luate de americani nu sunt complet lipsite de fundamente. În 2017, serviciile secrete ruse ar fi folosit software-ul antivirus Kaspersky pentru a fura documente clasificate de la Agenția Națională de Securitate (NSA), acuzații respinse de compania cu sediul la Moscova. Mai târziu în acel an, fostul președinte Donald Trump a semnat un proiect de lege care interzice utilizarea produselor Kaspersky de către agențiile federale, după ce a acuzat compania că are legături cu Kremlinul.