Având în vedere modul în care TikTok se bazează pe un flux nesfârșit de clipuri intenționate pentru vizionare în succesiune rapidă, noua secțiune History ar putea fi o locație intimidantă pentru cei suficient de curajoși încât să revadă lista în care apare conținutul deja urmărit.
Funcționând în ritmul obișnuit, cu aproximativ un clip vizionat în fiecare minut, utilizatorii TikTok abia dacă au timp să digere informația primită, noua secțiune History putând ajuta la diminuarea anxietății resimțite atunci când descoperi ceva cu adevărat interesant și realizezi că derulând mai departe, vei avea mari greutăți în a regăsi clipul respectiv. Sigur, poți foarte ușor să te abonezi la canalul de TikTok ale persoanei respective, însă asta nu garantează că vei putea regăsi cu ușurință clipul care te interesează.
Probleme similare întâmpină și utilizatorii YouTube, căutarea unui clip anume în lista unui canal abonat rareori reușind în timp record. În schimb, aici există secțiune History.
Dacă până acum, existența unui istoric de vizionare pe TikTok nu părea prea folositoare, creșterea la 10 minute a duratei maxime pentru clipurile distribuite deschide noi opțiuni pentru autorii de conținut, unii dintre aceștia alegând să investească în conținut de mai bună calitate, care să merite vizionat și a doua oară.
Spre exemplu, în loc de clipuri cu mâncare acum poți găsi pe TikTok și veritabile ghiduri pas-cu-pas, arătând exact cum se obține preparatul respectiv.
Având în vedere numărul foarte mare de clipuri vizionate, este plauzibil noul istoric de vizionare să aibă doar acoperire limitată, cuprinzând doar clipurile vizionate în ultimele zile sau săptămâni.
Cunoscută prin intermediul zvonurilor, noua funcționalitate nu este confirmată oficial și nici nu are un calendar de lansare concret, proprietarul ByteDance părând mai degrabă preocupat să analizeze reacția utilizatorilor TikTok, înainte de a lua o decizie finală.