Aparent, nerealist de subțire și chiar mai ușoară decât rivalul iPad Pro, Galaxy Tab S8 Ultra reușește să depășească și cele mai optimiste așteptări în ce privește durabilitatea.
Cumva, Samsung a găsit rețeta perfectă pentru tablete incredibil de subțiri, case flexează la un nivel aproape incredibil atunci când sunt abuzate mult peste ce ar putea fi considerat utilizare rezonabilă, revenind (aproximativ) la forma inițială și fără a suferi daune ce ar putea fi considerate catastrofale.
Am văzut deja atât de multe telefoane și tablete care se rup precum bucăți din carton de îndată ce sunt forțate peste o anumită limită, încât pare de domeniul SF-ului ca o tabletă cu ecran de 14.6 inch și carcasă de doar 5.5 mm poate fi altceva decât un „accident” nesoluționabil pe garanție, care abia așteaptă să se întâmple.
Sfidând așteptările, testele realizate pe celebrul canal YouTube, JerryRigEverything, nu se încheie cu familiarul sunet, dat de spargerea ecranului, simultan cu șasiul carcasei. Până la un punct, testele decurg exact cum ne-am aștepta, ecranul OLED cedând inevitabil sub flacăra brichetei, în timp ce spatele carcasei din aluminiu vopsit nu are nicio șansă în fața „creionului” cu vârf foarte ascuțit.
Rămas fără alte lucruri de făcut decât „testul suprem”, autorul clipului încearcă fără succes să rupă în două cea mai avansată tabletă Samsung a momentului, nereușind. Înainte de a declara produsul drept complet indestructibil, trebuie precizat că această etapă a testului încearcă doar să reproducă „tratamentul” aplicat anterior și pentru alte dispozitive, respectând o anumită intensitate (empiric măsurată) a forței de îndoire aplicată, excluzând mișcările de torsionare a carcasei, care ar putea obține „efectul” sperat cu mai puțin efort.
Per total, putem aprecia că Galaxy Tab S8 Ultra este ceva mai rezistentă decât rivala iPad Pro 12.9 (2021), cea din urmă rămânând permanent deformată și cu ecranul vizibil deteriorat.