HarmonyOS 3.0 ar putea întârzia puțin. Primul „beta” se lansează în curând

12.04.2022
HarmonyOS 3.0 ar putea întârzia puțin. Primul „beta” se lansează în curând

HarmonyOS, sistemul de operare universal de la Huawei, care se găsește în prezent pe telefoane, tablete, ceasuri și chiar televizoare inteligente, va ajunge în 2022 la versiunea 3.0. Această variantă a fost anunțată încă de anul trecut, însă Huawei pare să se confrunte cu mici probleme în dezvoltare, care vor duce la o întârziere a lansării noului software. Dacă HarmonyOS 2.0, versiunea pentru smartphone-uri, a fost lansată anul trecut în vară, versiunea 3.0 ar putea întârzia până în toamnă.

Versiunea 3.0 a sistemului de operare HarmonyOS de la Huawei va fi lansată mai târziu

Lansarea HarmonyOS, alternativa la Android de la Huawei, bazată totuși pe varianta „open source” a sistemului de operare Google, a fost una de succes. Deși HarmonyOS este disponibil momentan pe telefoane doar în China, sistemul de operare a ajuns în scurt timp la un număr de peste 100 de milioane de utilizatori. În Europa, compania încă oferă telefoane echipate cu EMUI și Android, însă și acestea ar putea să treacă pe noul sistem de operare proprietar în curând. Tabletele și ceasurile folosesc însă HarmonyOS și aici.

Prima versiune beta pentry HarmonyOS 3.0 ar putea fi lansată în luna mai, dar ar putea veni cu puține îmbunătățiri la nivelul interfeței. Schimbările aduse de această versiune sunt așteptate să aibă mai degrabă impact în fundal, unde vor fi realizate optimizări de performanță. Recent, Huawei a lansat și ArkUI pentru dezvoltatorii software, care va permite realizarea de aplicații cu interfețe unitare cu HarmonyOS, așa cum fac și Apple și Google cu sistemele lor de operare.

Primul telefon high-end cu HarmonyOS 3.0 ar putea fi chiar modelul Huawei Mate 50 Pro, care ar putea debuta anul acesta. Reprezentanții Huawei au declarat la MWC că un smartphone din seria Mate este în plan, deci probabil că îl vom vedea în cea de-a doua jumătate a anului. Probabil că majoritatea dispozitivelor care au primit anterior versiunea 2.0 vor primi update și la noua versiune.

sursa: IT Home

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult