Samsung ar putea oferi și componente reciclate, ca opțiune low-cost pentru reparații telefoane

16.04.2022
Samsung ar putea oferi și componente reciclate, ca opțiune low-cost pentru reparații telefoane

Prezentată ca inițiativă ECO, vizând reducerea cantității de electronice care ajung prematur la gunoi, Samsung va oferi utilizatorilor opțiunea pentru reparații telefoane la preț mai mic, folosind componente extrase din alte telefoane mobile și recertificate de tehnicienii companiei.

Mai ales în cazul telefoanelor trecute de „prima tinerețe”, dar care au fost scumpe la vremea lor, reparațiile făcute în afara garanției, folosind componente originale care rămân cu prețul de nou, pot fi de-a dreptul descurajante pentru consumatorii care dori să readucă la viață gadgetul preferat.

Cu siguranță, oferta Samsung de componente „reînnoite” nu va include piese susceptibile la uzură permanentă, precum acumulatori, elemente de carcasă și chiar anumite tipuri de ecrane. Spre exemplu, ar fi greu de crezut că delicatele ecrane pentru telefoane pliabile mai pot fi readuse la starea „de nou”, oricâtă atenție ar primi din partea tehnicienilor Samsung. În schimb, este perfect rezonabilă refolosirea unor componente modulare bine protejate în carcasa telefonului, precum camerele foto și chiar placa de bază.

Garantate de producător, componentele astfel refolosite au impact dublu în ce privește protejarea mediului înconjurător. Pe de o parte, sunt economisite mari cantități de resurse și energie cu fabricarea acestora de la zero, dar și mai important, dispozitivul astfel reparat nu va ajung nici el la gunoi.

Profitabilă și pentru Samsung, noua strategie permite debarasarea la prețuri bune a acelor componente care altfel ar fi trebuit reciclate, pe cheltuiala companiei. Totuși, rămâne de văzut care vor fi efectele pe termen lung asupra vânzărilor smartphone, decizia Samsung de a face reparațiile mai puțin costisitoare putând avea efect de bumerang pentru companie.

Deocamdată, nu este clar dacă Samsung va vinde componente reciclate și către centre independente de reparații telefoane, sau clienții retail care încearcă să-și repare propriile dispozitive. O altă variantă este ca Samsung să avantajeze doar centrele de service autorizate, oferind clienților o modalitate de a aduce la costuri mai suportabile reparațiile efectuate.

Totodată, fiind vorba de piese recertificate de Samsung, este plauzibil ca unele dintre componentele „reciclate” să ajungă și în telefoane reparate în perioada de garanție.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult