Dispozitiv util pentru cei care doresc să își controleze greutatea de Paște, în oferta Lidl

22.04.2022
Dispozitiv util pentru cei care doresc să își controleze greutatea de Paște, în oferta Lidl
Foto: Profimedia Images

Lidl va introduce din nou în ofertă, pe 26 aprilie, un cântar smart cu analizator corporal. Dispozitivul, marca Sanitas, transmite datele prin intermediul conexiunii Bluetooth către aplicația dedicată.

Cântarul calculează: greutatea corporală, procentul de grăsime, nivelul de apă din organism, masa musculară, masa osoasă, indicele de masă corporală (IMC) și necesarul de calorii pentru fiecare utilizator. Utilizatorii au la dispoziție 10 spații de memorare, iar informațiile sunt afișate pe un ecran LCD monocrom.

Cântarele de acest fel se bazează pe analiza bioimpedanței. Ele transmit un curent electric slab prin corpul utilizatorului și determină permeabilitatea acestuia în diferite zone. De exemplu, procentul de lichid din stratul de grăsime este mai mic decât cel din ​​stratul muscular, așa că are o rezistență mai mare la curent.

Citește și Două produse pentru picnic, disponibile la Lidl. Preț și caracteristici

Dispozitivul vândut de Lidl suportă o greutate maximă de 150 de kilograme și va beneficia de garanție timp de trei ani. Cântarul funcționează cu baterii.

Lidl
Cântarul smart care va ajunge în magazinele Lidl pe 26 aprilie.

Modelul vândut de Lidl costă 100 de lei. Aplicația dedicată, Sanitas HealthCoach, este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS.

Produsul va fi disponibil în două culori, negru și gri.

Lidl a mai vândut, în martie, un cântar cu analizator corporal marca SilverCrest, dar modelul respectiv nu dispunea de aplicație.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult