Știam că în programul de lansări al Huawei pentru anul 2022 se află cel puțin două telefoane mobile high-end. Unul ar fi modelul Mate 50, pe care îl așteptăm încă din 2021, iar cel de-al doilea este un nou model pliabil din seria Mate X. Se pare însă că modelul pliabil are prioritate, întrucât Huawei a anunțat deja un eveniment de prezentare stabilit pentru săptămâna viitoare. Anunțul include numele Mate Xs 2, sugerând că este o continuare a modelului pliabil lansat în 2020.
Huawei a lansat până acum patru modele de smartphone-uri cu ecrane pliabile. Originalul Mate X din 2019, a fost vândut exclusiv în China, Mate Xs, s-a lansat în 2020 la nivel global, apoi a urmat Mate X2, cu design similar cu Galaxy Z Fold și în cele din urmă, Huawei a lansat modelul P50 Pocket, care a debutat în urmă cu doar câteva luni.
Imaginea de promovare a evenimentului sugerează însă că Huawei se va întoarce la design-ul cu ecran pliabil pe exterior, pe care l-a adoptat pe variantele Mate X și Mate Xs. De altfel, numele Mate Xs 2 și nu „Mate X2s” sugerează că vorbim despre o anume continuitate în seria de pliabile ale companiei. Evenimentul este programat pentru data de 28 aprilie 2022 iar acesta va fi organizat pentru piața din China la ora locală 19:00 (14:00 în România). Acest lucru sugerează fie că telefonul nu va fi lansat în alte regiuni, fie că o ediție globală ar putea întârzia față de cea pentru piața chineză.
Afișul de prezentare menționează „Un eveniment de lansare pentru cel mai nou flagship pliabil”, iar descrierea de pe contul de Weibo este > (-tr. „Fața” care merită văzută).
Diferențele față de modelele anterioare ar putea consta într-o îmbunătățire a mecanismului care stă la baza balamalei telefonului pliabil, adopția unui chipset mai nou, probabil un model fără 5G și îmbunătățirea autonomiei. Anterior apăruseră zvonuri despre un Mate Xs 2 cu numărul de model PAL-AL00, echipat cu un chipset Kirin 9000 și HarmonyOS. O versiune internațională ar putea fi echipată însă cu chipset-uri Snapdragon de la Qualcomm.
sursa: GSM Arena