La fel ca Dacia/Renault în momentele cele mai strâmtorate, BMW a luat decizia de la livra mașinile deja comandate conform configurației alese fără ca o dotare specificată în mod expres să fie efectiv funcțională. Astfel, viitorii proprietari de mașini BMW își vor ridica mașinile fără suport Android Auto și Apple CarPlay. Totuși, situația ar putea să nu fie chiar atât de rea pe cât pare.
Aparent, BMW a schimbat în mod intempestiv furnizorii de seminconductoare esențiale, fără a se asigura în prealabil că hardware-ul selecta este pe deplin compatibil cu autoturismele produse. Ala se face că mașinile comandate de clienți suportă, teoretic, Android Auto și Apple CarPlay. Doar că în realitate nimic nu funcționează, deocamdată. Esențial pe lista dotărilor nefuncționale este suportul Wi-Fi, ceea ce înseamnă de fapt că sistemul de divertisment de la bordul autoturismelor funcționează doar în modul offline, orice capabilități care presupun conexiune la internet rămânând deocamdată indisponibile.
„În loc să amânăm producția/predarea acestor mașini până la finalizarea lucrărilor la actualizarea software-ului, am livrat mașinile clienților cu informații că Apple/Android și Wi-Fi vor deveni disponibile printr-o actualizare până la sfârșitul lunii iunie, cal mai devreme.”
Totuși, cum rămâne cu funcționalitatea autoturismelor plătite pe bani mulți de clienții BMW. Aparent calendarul anunțat fără un termen precis s-ar putea întinde mai departe decât este, momentan, anticipat. Disponibilitatea actualizării promisă pe cale online ar putea fi asigurată până la finalul lunii iunie. BMW nu a specificat exact ce modele de mașini sunt afectate sau câte, dar a spus că vehiculele cu „6P1” în codul lor de producție nu vor veni cu Android Auto sau Apple CarPlay. Nu este clar dacă doar anumite regiuni sunt afectate de problemă. Automotive News Europe precizează că sunt vizate autoturismele BMW din SUA, Marea Britanie, Italia, Spania și Franța.
Acesta nu este primul compromis acceptat de BMW din cauza deficitului de cipuri. În noiembrie 2021, BMW a confirmat că a încetat să livreze unele dintre vehiculele fără includerea unui ecran tactil și o funcție de asistență la condus selectată ca dotare opțională, despăgubind clienții cu 500 dolari din valoarea autoturismului plătit.