Google a actualizat clasamentul oficial cu distribuția diferitelor versiuni de Android în 2022, arătând cât de departe se află adopția celei mai recente versiuni de OS, comparat cu tabăra iOS.
În locul unui clasament separat, primim aceste informații pe cale indirectă, parte dintr-un set de date accesibil pentru partenerii care folosesc platforma Android Studio, adresată dezvoltatorilor de aplicații. Putem doar presupune de ce Google a renunțat să mai comunice un clasament oficial, privind rata de adopție a diferitelor versiuni de Android. O posibilă explicație ar fi aceea că informația pune compania într-o lumină proastă, arătând cât de fragmentat este ecosistemului Android în comparație cu, spre exemplu, platforma rivală iOS. Oficial, explicația oferită este că modul de afișare în procente și reprezentarea grafică ar sugerea că lucrurile stau mai rău decât în realitate.
Potrivit datelor obținute cu ajutorul suitei Android Studio, pe care Google o pune la dispoziția dezvoltatorilor de aplicații pentru ecosistemul Android, ultimele două revizii majore – Android 10 și Android 11 – pot fi găsite pe 52. 2% dintre dispozitivele aflate în circulație. Mai departe, următoarele trei clasate – Android 9.0 și Android 8.1 – împart 27.8% din cota de piață totală, lăsând doar 20% de împărțit între versiunile Android cu adevărat vechi.
Având în vedere că majoritatea dispozitivelor cu Android rareori au acces la mai mult de 1-2 revizii majore ale sistemului de operare, faptul că în clasament se regăsesc cu procentaje semnificative și versiuni Android lansate acum 5-6 ani (ex Android 6) ține factori pe care Google nu îi poate influența direct. Cum ar fi puterea de cumpărare limitată a utilizatorilor de Android din anumite regiuni ale lumii, care preferă mai degrabă să repare și refolosească telefoanele vechi pentru cât mai mult timp. În plus, cu așa abundență de telefoane ieftine cu Android disponibile pe piața second-hand, chiar și utilizatorii neinteresați de un smartphone anume ajung să le folosească pentru funcționalitatea de bază (apeluri telefonice, SMS-uri, camera foto), rămânând complet indiferenți față de revizia Android instalată.
Revenind la Android 11, faptul că această versiune a câștigat doar 4% cotă de piață în plus, din luna noiembrie 2021 și până în prezent, ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru Google. Mai mult, aproximativ jumătate dintre utilizatorii câștigați par să fi venit prin actualizarea telefoanelor cu Android 10, însemnând că prea puțini dintre posesorii de telefoane vechi sunt cu adevărat interesați de upgrade la un dispozitiv echipat cu cea mai recentă versiune Android. Cel mult, se produce doar o migrare graduală, de la un telefon foarte vechi la altul ceva mai recent, dar tot procurat de pe piața SH.
Cât despre absența suspectă din clasament a versiunii Android 12, acesta pare să fie o anomalie rezultată din modul în care baza de date este compilată, Google optând pentru un mod de calcul care ascunde pur și simplu cifrele de adopție a celei mai noi revizii de Android, mult mai mici decât cele pentru versiunea lansată anul trecut.