Ucraina a primit arme avansate de la aliații săi din Vest, precum dronele „kamikaze” Switchblade sau obuzierele M777, dar SUA și NATO nu au pus la bătaie, încă, cele mai destructive sisteme pe care le au. Sunt trei arme avansate, destul de ușor de învățat de folosit, care ar putea aduce victoria Ucrainei în acest război.
Expertul în apărare și securitate Kyle Mizokami a spus care sunt acestea.
Prima ar fi lansatorul de rachete multiple M142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System). Ucraina a cerut în repetate rânduri astfel de sisteme de la susținătorii săi din NATO. Americanii ezită, însă, să îl ofere deoarece arma este una controversată. HIMARS este un sistem care poate fi devastator și există un tratat global, din care SUA nu face parte, care interzice aceste arme. Problema este că HIMARS poate lansa rachete pline cu bombe mai mici, care explodează deasupra unei zone extinse și provoacă distrugeri masive. Multe dintre aceste bombe rămân neexplodate și reprezintă un pericol pentru civili după încheierea războiului.
Totuși, M142 poate fi echipat și cu rachete de precizie, ghidate fiecare prin GPS. Acestea includ câte un focos puternic. Avantajul HIMARS este că poate lovi ținte aflate la o distanță de până la 70 de km. Artileria rusă (obuzierele și lansatoarele de rachete) nu poate contracara inamicul la o asemenea distanță.
Ucraina are sisteme similare, precum deja arhaicul BM-21 Grad, dar acestora le lipsește precizia. Rachetele cu care sunt echipate nu sunt ghidate, iar încărcătura explozivă nu este prea puternică.
Administrația Biden a transmis că ia în calcul livrarea de sisteme HIMARS către Ucraina, iar liderul minorității republicane din Senat, Mitch McConnell, a sugerat că nu s-ar opune unei astfel de decizii.
O altă armă care poate cântări greu în balanța forțelor este racheta anti-navă Harpoon. Ucraina a reușit deja să scufunde nava amiral a flotei din Marea Neagră, Moskva, folosind rachete mult mai puțin sofisticate, R-360 Neptune, de producție internă. În aceste momente, Kievul nu poate exporta cereale din cauza blocadei care a fost impusă de Rusia în Marea Neagră. Echiparea Ucrainei cu rachete Harpoon ar putea rezolva problema. Navele inamice ar fi scufundate sau nevoite să stea la o distanță sigură de țărm.
Rachetele Harpoon, dezvoltate în anii ’80, pot fi lansate inclusiv din camioane și au o rază de acțiune maximă de 125 km. Racheta zboară aproape de suprafața apei, pentru a nu fi detectată de radare. Arma caută singură nava țintă, când se apropie de ea, folosind propriul mini-radar, montat în vârful rachetei. Cea mai nouă versiune, Harpoon Block II, include navigație GPS, sisteme anti-bruiaj și are abilitatea de a ataca din nou dacă ratează ținta la prima încercare.
SUA caută în acest moment aliați din Europa care ar putea livra rapid astfel de rachete Ucrainei.
Deși dronele Bayraktar TB-2 s-au descurcat foarte bine în primele faze, haotice, ale războiului, între timp rușii și-au pus la punct sistemele anti-aeriene, iar eficiența aparatelor de zbor de producție turcească a scăzut. Ucraina a cerut aliaților săi vestici aeronave fără pilot MQ-1C Gray Eagle. Aceste drone sunt mai rapide, pot zbura la înălțimi mult mai mari, au autonomie mai mare și pot căra mult mai multe arme comparativ cu TB-2.
Dacă Bayraktar poate zbura la o distanță maximă de 300 km de operatorul său aflat la sol, Gray Eagle poate ajunge la o distanță de peste 4.600 km, datorită sistemului de navigație prin satelit cu care este echipată. Aceste drone americane, greu de doborât, pot fi folosite și ca „ochi” pentru artilerie, avioane și elicoptere de atac.
MQ-1 Gray Eagle poate transporta patru rachete anti-tanc Hellfire, fiecare cu rază de acțiune de 11 km. Prin comparație, Bayraktar TB-2 trebuie să zboare până foarte aproape de țintă pentru a-și lansa cele două bombe ghidate MAM-L.
Ucraina a cerut drone Gray Eagle în aprilie și a discutat deja cu conducerea companiei care le produce, General Atomics. Pentru a le primi Kievul are, însă, nevoie de undă verde de la guvernul american. Casa Albă s-ar putea opune deoarece aceste drone pot fi considerate echivalente ale rachetelor de croazieră. Exportul acestora este controlat prin tratatul Missile Technology Control Regime, care încearcă să oprească proliferarea armelor cu rază de acțiune foarte lungă.