Banca Centrală a Rusiei nu mai dorește interzicerea criptomonedelor, platforma fiind ideală pentru fentarea sancțiunilor occidentale

01.06.2022
Banca Centrală a Rusiei nu mai dorește interzicerea criptomonedelor, platforma fiind ideală pentru fentarea sancțiunilor occidentale

După ce chiar înainte de războiul pornit împotriva Ucrainei, Rusia sugerat că ar putea interzice criptomonedele, atitudinea a fost inversată complet după ce a devenit evidentă că platforma alternativă de tranzacționare ar putea oferi soluția perfectă pentru evadarea sancțiunilor impuse de occident.

Conform directorului Departamentului de Stabilitate Financiară al Băncii Centrale a țării, Elizaveta Danilova, minatul, tranzacțiile și investițiile în criptomonede urmau să fie interzise pentru companii și instituții, lăsând neincriminată doar deținerea de criptomonede. Între timp, Rusia a revenit la o abordare mult mai deschisă, reevaluând criptomonedele drept o alternativă viabilă pentru recepționarea și inițierea de plăți internaționale.

Cu accesul blocat la sistemul Swift, platforma implicită pentru plăți internaționale în sistemul bancar, Rusia nu are de ales decât să promoveze prin acceptarea monedei naționale ca mijloc de plată și găsirea unei alternative care să permită ocolirea sancțiunilor deja impuse. În mod convenabil, Bitcoin și platforma criptomonedelelor există deja de mulți ani, funcționând chiar la limita legalității.

Astfel, dacă tranzacțiile Bitcoin funcționează pentru cartelurile de droguri columbiene, ca și instrument pentru spălarea de bani, atunci de ce nu ar funcționa și pentru rusia:

„În principiu, nu ne opunem utilizării criptomonedei în tranzacțiile internaționale”, a declarat Ksenia Yudaeva, prim-viceguvernatorul Băncii Centrale a Federației Ruse, într-un briefing oferit pentru presa locală, citată de Reuters.

Rusia a estimat în aprilie dimensiunea pieței sale cripto la 10 trilioane de ruble (160 de milioane de dolari). Totuși, comparat cu sumele tranzacționate în contul vânzărilor de petrol și gaze, aceste cifre sunt aproape derizorii.

Dacă se concretizează, direcționarea plăților pentru tranzacții cu hidrocarburi (și nu numai) către piața de criptomonede, ar putea antrena aprecierea pe termen scurt a monedei Bitcoin (sau altă criptomonedă preferată de Kremlin). Însă pe termen ceva mai lung, decizia Rusiei pentru acceptarea fățișă a plăților în criptomonede ar putea avea efecte catastrofale, justificând și mai mult impunerea unui embargou internațional asupra acestui ecosistem.

Acceptarea criptomonedelor ca și mijloc pentru decontarea plăților internaționale ar ajuta Rusia să atenueze impactul sancțiunilor occidentale stabilite în răspuns la invadarea Ucrainei la sfârșitul lunii februarie. Iar cum autoritățile UE, SUA și aliații acestora abia ce au oprit cu mari efortul accesul Rusiei la rezerve valutare estimate la peste 600 de miliarde de dolari, totodată excluzând băncile rusești din rețeaua Swift, apariția unei „breșe” atât de mari cu siguranță nu va fi tolerată pentru mult timp.

În timp ce, la suprafață, reprezentanți băncilor rusești anunță că dețin suficiență lichiditate în valută pentru evitarea oricăror blocaje, mesajul transmis chiar de Banca Centrală a Rusiei nu lasă loc de interpretări, fiind doar o chestiune de timp până ce piața criptomonedelor va deveni noul câmp

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult