Discuțiile din ultimii ani s-au concentrat în jurul tehnologiilor de condus autonom în domeniul auto, însă tehnologiile de acest gen sunt dezvoltate în paralel și pentru alte tipuri de vehicule. Hyundai anunță că a realizat prima călătorie pe ocean cu o navă de transport echipată cu tehnologii autonome. Doar jumătate din distanță a fost realizată fără intervenția echipajului, însă acest eveniment demonstrează că există un viitor în domeniul navelor autonome.
Nava Prism Courage a plecat pe 1 mai din Golful Mexic și a călătorit până în Provincia Chungcheong din Coreea de Sud. Aceasta a folosit un sistem de navigație autonom de nivel 2 numit NiNAS 2.0, produs de compania Avikus. Sistemul AI a putut naviga pe ocean luând în calcul condițiile meteorologice, poziția altor nave și valurile de diverse dimensiuni, pentru a parcurge jumătate din distanță. În situațiile mai complicate, așa cum se întâmplă și cu mașinile cu tehnologie de condus autonom de nivel 2, a fost necesară navigarea manuală.
Hyundai spune însă că utilizarea sistemului produs de Avikus are și alte avantaje în afară de preluarea a părți din sarcinile de navigație. Acesta integrează un sistem avansat de plănuire a rutelor, care a dus la o eficiență mai mare în consumul de combustibil. Astfel, pe ruta aleasă de AI, nava a consumat cu 7% mai puțin combustibil și a redus emisiile de substanțe poluante cu 5%.
Întrucât o mare parte din călătorie a avut loc în ocean, unde nu este necesară multă intervenție din partea echipajului, poți compara această parte a drumului parcurs cu o autostradă în cazul autoturismelor.
Sistemul HiNAS 2.0 de la Avikus ar trebui să fie disponibil într-o manieră comercială până la sfârșitul acestui an. Compania dorește să vândă această soluție atât către companii de transport de cargo, cât și către nave de croazieră sau chiar yachturi. Un astfel de sistem ar putea reduce din presiunea pe care domeniul navigației maritime o simte din lipsa de personal din ultima perioadă. De asemenea, ar putea îmbunătăți siguranța și reduce poluarea.
sursa: Engadget