iOS 16 va instala automat actualizări de securitate în fundal, fără necesitatea de repornire a telefonului

08.06.2022
iOS 16 va instala automat actualizări de securitate în fundal, fără necesitatea de repornire a telefonului

O funcție despre care Apple nu a vorbit pe scena WWDC, dar care ar putea deveni foarte importantă în iOS 16 este Rapid Security Response, o metodă mai simplă pentru instalarea de actualizări de securitate pe toate dispozitivele sale mobile. Aceasta va fi regăsită și pe macOS și va instala automat cele mai noi actualizări, în fundal, fără a necesita repornirea dispozitivului. Astfel, toate dispozitivele Apple vor rămâne la zi cu actualizările de securitate automat.

Apple va permite descărcarea și instalarea actualizărilor de securitate fără implicarea utilizatorilor în iOS 16

Apple nu obișnuiește să lanseze actualizări de securitate, așa cum face Google, o dată pe lună. Compania include de obicei rezolvările la anumite vulnerabilități în actualizările obișnuite de sistem. Au existat însă câteva cazuri în care anumite probleme grave de securitate necesitau rezolvare urgentă, iar Apple a lansat câte un „hotfix” mai rapid în acele situații.

Cu ocazia lansării noilor versiuni de sisteme de operare din toamna lui 2022, actualizările de securitate vor fi ceva de care utilizatorii vor uita complet. iOS 16 include în meniul de actualizări din aplicația de Configurări opțiunea de a instala „Fișiere de sistem și date”. Acestea sunt practic actualizările de sistem de la Apple, care nu vor mai fi atașate de actualizări de sistem care necesită download și instalare manuală. Acestea se descarcă în fundal și se instalează fără ca utilizatorul să știe asta. Opțiunea este, de altfel, activată implicit atunci când instalezi iOS 16 sau orice alt sistem de operare nou (iPadOS 16, macOS Ventura, etc.).

Desigur, cei care nu vor ca aceste actualizări să fie instalate automat, fără știrea lor, pot dezactiva această opțiune. Probabil că acestea vor fi aplicate la următoarea actualizare de software, așa cum se întâmpla și până acum, pentru cei care decid să nu folosească noua funcționalitate.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult