Motivul pentru care Rusia nu a trimis în Ucraina mândria aviației sale, Su-57 „Felon”

01.07.2022
Motivul pentru care Rusia nu a trimis în Ucraina mândria aviației sale, Su-57 „Felon”
Două avioane Su-57 trec pe deasupra unei biserici la o paradă militară (Foto: Profimedia Images)

Rusia a promovat de-a lungul timpului arme avansate, precum rachetele hipersonice Avangard, tancurile T-14 Armata sau avioanele invizibile pe radar Su-57 (nume de cod NATO: „Felon”). Totuși, multe dintre aceste arme nu au fost folosite în războiul din Ucraina, iar motivul e destul de simplu. Moscova pur și simplu nu are suficiente unități.

Potrivit experților, Rusia are în serviciu activ doar 16 avioane Su-57 „Felon”, iar acestea sunt prea valoroase pentru Moscova, care nu vrea să riște pierderea lor. Ucraina are acum sisteme anti-aeriene avansate și primește informații vitale de la NATO. Doborârea unei astfel de aeronave ar fi o mare victorie de imagine pentru Kiev. Mai mult, Ucraina și aliații săi ar putea studia epava avionului pentru a-i descoperi secretele.

Potrivit publicației militare 19FortyFive, Rusia nici măcar nu face parte din top 10 al statelor care operează cele mai multe avioane invizibile. Acesta este un lucru remarcabil dacă ținem cont de faptul că Federația Rusă este una dintre cele trei țări care produc și folosesc avioane de generația a cincea. Celelalte două sunt SUA și China.

Citește și: De ce nu a trimis Putin în Ucraina „minunea” sa tehnologică, tancul T-14 Armata

În ceea ce privește Statele Unite, țara are mai multe avioane invizibile (peste 600 de unități) decât cele două rivale la un loc. China operează 150 de aeronave.

Pentru Rusia va fi foarte greu să reducă decalajul. Țara se află sub sancțiuni dure, iar multe fabrici nu au componente de bază necesare în producție. Printre uzinele afectate sunt cele ale Uralvagonzavod, cel mai mare producător de tancuri din Rusia, și ale companiei auto Lada.

Top 10 țări în funcție de numărul de avioane invizibile pe care le dețin:

1. SUA: peste 600
2. China: 150
3. Australia: 44
5. Norvegia: 34
6. Israel: 33
7. Coreea de Sud: 32
8. Olanda: 24
9. Marea Britanie: 23
10. Japonia: 17

Scurtă istorie a avioanelor invizibile

Prima aeronavă invizibilă pe radare, F-117 Nighthawk, a intrat în serviciul activ al SUA în 1983.

F-117

China a lansat primul său model, Chengdu J-20, abia în 2017. Un an mai târziu a intrat în serviciul activ al Rusiei avionul Sukhoi Su-57.

În acest moment există doar cinci modele de avioane invizibile aflate în serviciu activ în lume: F-35, F-22, B-2 Spirit, J-20 și Su-57. Americanii mai dețin avioane de atac la sol F-117, dar acestea din urmă au ieșit din serviciu și sunt păstrate în conservare.

Galerie foto: Wikimedia 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult