NSO Group, dezvoltatorul celui mai de succes și de notorietate software pentru spionaj ar putea fi cumpărat de un sub-contractor al armatei americane numit L3Harris, dezvoltatorul faimosului kit Stingray pentru spionaj în rețelele de telefonie mobilă.
Există totuși o „mică” problemă. NSO Group a fost inclus de către Departamentul American de Comerț pe lista neagră a companiilor care amenință securitatea națională a SUA. Teoretic, asta ar trebui să blocheze orice companie americană din a avea legături comerciale cu NSO Group, cu atât mai mult ceva atât de implicat, precum o mișcare de achiziție/preluare a companiei israeliene.
Doar că atunci când în intervin și argumente care țin de politică și negociere la nivel de stat, orice se poate întâmpla. Un prim indiciu ar fi bunele relații între SUA și Israel. În niciun caz, cele două țări nu sunt adversare, de formă sau declarate. Condiții în care existența unei companii dispuse să aibă relații comerciale cu orice actor statal, prieten sau adversar, nu poate fi ignorată pentru mult timp. Mai ales dacă asistența oferită de respectiva companie poate înclina anumite evenimente într-o direcție nedorită.
Dezvoltator al setului Pegasus, o suită de hacking de tip zero-click, care permite infiltrarea nedetectabilă a oricărui dispozitiv comun (ex. telefon cu Android sau iOS), compania NSO Group a contribuit deja în mod decisiv la compromiterea unor lideri politici, activiști pentru drepturile omului și jurnaliști incomozi. Altfel spus, compania israeliană și-a clădit o reputație de mercenar, livrând uneltele ultra-sofisticate oricui este dispus să plătească tariful solicitat.
Negociată în mare secret, trecerea NSO Group în „arsenalul” american pentru război informatic ar neutraliza dintr-un foc cea mai mare amenințare la adresa companiilor de tehnologie main-stream, precum Google, Microsoft, Meta și Apple, pacificând adversarul care a descoperit și pus în exploatare activă cele mai multe și severe vulnerabilități software. Sau măcar, va asigura că instrumentele create de acest jucător foarte puternic ajung să fie folosite doar „de cine trebuie”.
Problema este că aranjamentul trebuia să fie complet secret, NSO Group fiind recrutat de către Guvernul SUA fără ca potențialii adversari să știe de asta, uneltele software foarte sofisticate continuând să fie vândute și utilizate ca și până acum, dar sub monitorizarea discretă a agențiilor americane de spionaj.
Odată ce planul a fost deconspirat, nu ar fi exclus ca tranzacția să se împotmolească definitiv, eventual, cu NSO Group ieșind treptat din atenția publicului, în timp ce activele și specialiștii companiei trec discret sub un nou administrator.
Reprezentanții L3 Harris ar fi comunicat israelienilor că agențiile de informații americane au susținut achiziția atâta timp cât sunt îndeplinite anumite condiții. Una dintre condiții ar fi fost cedarea „arsenalului” de exploit-uri al NSO (vulnerabilități care îi permit software-ului Pegasus să pirateze telefoanele mobile) către partenerii SUA în cadrul unui aranjament mai vechi pentru comunicarea informațiilor între agențiile de informații ale țărilor partenere, numit Five Eyes. În afară de SUA, ceilalți parteneri sunt Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă.