Instagram „copiază” din nou o funcție, de data aceasta de la BeReal

29.07.2022
Instagram „copiază” din nou o funcție, de data aceasta de la BeReal

Meta este o companie cunoscută pentru faptul că nu se ferește să cloneze funcții din alte aplicații de socializare pentru a ține utilizatorii pe platforma sa. Majoritatea capabilităților de succes de pe platformă au fost „împrumutate” de la concurență, ceea ce a dus la crearea componentelor Story, Reels sau Rooms pe Facebook și Instagram. BeReal este o aplicație de socializare mai nouă, care încă nu are o bază mare de utilizatori, însă Instagram deja copiază una dintre funcțiile acesteia, în încercarea de a obișnui utilizatorii cu conținut de acest gen înainte de a descoperi „originalul”.

BeReal permite fotografierea cu ambele camere simultan

BeReal este o aplicație de socializare de origine franceză, care are un mod mai ciudat de funcționare. Utilizatorii și toți prietenii lor de pe platformă primesc simultan în fiecare zi, la o oră aleatorie, o notificare. Din acel moment, fiecare are două minute de a realiza o fotografie, care include ambele perspective, atât de pe camera frontală, cât și de pe cea de pe spate. Odată realizată fotografia și postată, toți prietenii își pot vedea fotografiile reciproc. Ideea din  spatele BeReal este ca prietenii să țină legătura arătându-și unul altuia ce fac în momentul respectiv.

De altfel, conceptul de fotografii cu ambele camere simultan nici nu este unul foarte original. Aplicația Frontback a făcut asta în urmă cu câțiva ani și era la un pas de a fi cumpărată de Twitter. Compania Frontback a refuzat însă achiziția și a ajuns eventual să se închidă.

Acum, Instagram permite realizarea de fotografii cu ambele camere simultan prin intermediul Dual camera, pentru a le publica pe story. Având în vedere că telefoane de la Samsung și alți producători au astfel de funcții în aplicația de cameră de mulți ani, este clar că decizia Meta de a integra un astfel de „template” în Instagram a venit în urma creșterii în popularitate a BeReal.

Totuși, Instagram nu oferă aceeași urgență pe care BeReal o cere pentru a publica. Pur și simplu, utilizatorii au și această opțiune, de a realiza o fotografie cu camera principală, în care să se vadă și fața utilizatorului.

sursa: TechCrunch

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult