Autoritățile din Marea Britanie analizează noi măsuri legislative care scutesc de răspundere șoferii de autoturisme implicate în accidente de circulație, dacă aceștia nu conduc efectiv vehiculul la momentul producerii incidentului.
Este vorba despre tehnologiile de condus autonom, pe care autoritățile din Marea Britanie ar vrea să le promoveze intensiv de acum înainte, eventual, dând un exemplu pentru restul lumii. Ca de fiecare dată, este vorba mai puțin despre siguranță și mai mult despre veniturile la buget, în eventualitatea în care tehnologiile pentru condus autonom chiar ajung la un nivel de performanță care să facă posibilă adoptarea la scară largă a vehiculelor fără șofer.
Totodată, Guvernul Britanic a anunțat un calendar de investiții în proiecte pentru sisteme de condus autonom, alocând 119 milioane dolari plus încă 41 milioane dolari pentru activitatea de cercetare în domeniul inovațiilor legate de siguranță și legislație.
Potrivit proiectului de lege, viitoarea legislație se va baza pe legile existente și va declara că producătorii de autoturisme nu sunt responsabili pentru acțiunile vehiculelor utilizate în modul autonom „însemnând că un șofer uman nu ar fi răspunzător pentru incidentele legate de conducere în timp ce vehiculul deține controlul asupra conducerii”.
Dacă nu se lovește de prea multe obiecții, spre exemplu, din partea rudelor persoanelor rănite sau decedate sub roțile vehiculelor conduse de computer, noua abordare ar putea stabili un precedent la nivel global, stabilind exact unde ar trebui să cadă vina pentru accidentele produse de șoferii care nu pot fi deranjați cu conducerea propriului autoturism.
Spre exemplu, atunci când un vehicul de testare Uber autonom a ucis un pieton în 2017 , operatorul de siguranță umană din vehicul a fost acuzat de omucidere din neglijență cu un instrument periculos. Uber nu a fost acuzat. Iar după un alt accident mortal produs în 2019, care a implicat un vehicul Tesla care opera în modul Autopilot, șoferul, nu Tesla, a fost acuzat de două infracțiuni de ucidere din culpă a unui vehicul cu neglijență gravă.