YouTube Music nu va mai folosi locația exactă pentru a genera recomandări de ascultare

29.08.2022
YouTube Music nu va mai folosi locația exactă pentru a genera recomandări de ascultare

Pornind de la ideea că pentru a funcționa la maximul de potențial, aplicațiile de mobil au nevoie să cunoască locația ta, YouTube Music a folosit până acum coordonatele exacte de localizare pentru generare recomandărilor de ascultare, cu rezultate nu tocmai bune.

Așa se face că sugestiile de muzică au ajuns să reflecte prea multe preferințele din comunitatea în care te afli și mai puțin specificul regiunii/orașului sau țării respective. Așa se face că unii utilizatori au descoperi că dacă folosesc YouTube Music primesc alte sugestii de muzică decât, spre exemplu acasă. Deși abordarea ar putea funcționa, de exemplu, cu Google Maps, atunci când te aștepți să primești recomandări cu locațiile interesante de vizitat în apropiere, pentru muzică este rezonabil să spunem că raportarea preferințelor individuale de ascultare la locația în care te afli nu este chiar atât de importantă.

Administratorii YouTube încearcă să rezolve această problemă într-un mod cât mai simplu, substituind fixarea precisă a locației cu poziționarea pe criterii ceva mai generice, cum ar fi orașul în care te afli de ceva timp:

„În ultimul an, am găsit noi modalități de a vă aduce la muzica potrivită. De exemplu, acum puteți găsi muzică pentru antrenament, concentrare și alte activități în bara de activități din partea de sus a secțiunii Home.”

Astfel, începând cu 26 septembrie Google nu va mai folosi locația ta exactă pentru a-ți livra recomandări de ascultare pe YouTube Music. Totodată, compania va șterge și orice date derivate din locația dvs.

Atât aplicația YouTube Music, cât și clientul YouTube, vor continua să folosească locația aproximativă pentru a oferi recomandări, mizând pe idea că informația este suficientă pentru auto-selectarea de conținut relevant.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult