Apple va face primele livrări iPhone 14 Pro Max către utilizatorii finali începând cu data de 16 septembrie. Cumpărătorii care s-au grăbit să prindă un exemplar din primele stocuri asigurate pentru campania de precomandă pot vedea cum arată cel mai costisitor model iPhone 14, la interior.
Dezasamblat de specialiștii canalului YouTube PBKreviews, iPhone 14 Pro Max pare relativ ușor de reparat, cel puțin în cazul intervențiilor care se limitează la anumite componente predispuse la uzură sau defectare prematură, precum acumulatorul, conectorul USB-C, sau camerele foto. Vestea „bună” pentru cumpărătorii din SUA este că slotul pentru cartelă SIM a dispărut, eliminând o posibilă cauză pentru reparații costisitoare la centrele de service autorizate de Apple. Absența acestuia face și mai ușoare intervențiile pentru reparații, componente precum ecranul putând fi extrase cu mai puțini pași pregătitori.
Păstrând tradiția, Apple nu renunță la șuruburile din dreptul conectorului de alimentare, chiar dacă între timp acesta a trecut la formatul USB-C. Teoretic, fixarea cu șuruburi reduc șansele de deteriorare a acestuia. Însă dacă șuruburile vizibile la exterior sunt atât de importante, putem doar să ne întrebăm de ce niciun alt producător smartphone nu practică securizarea carcasei cu șuruburi, eventual de un tip care să necesite o șurubelniță specializată.
Cu formă asimetrică, acumulatorul de 16.93Whr (4323mAh) face loc plăcii de bază a telefonului, protejată de un capac metalic fixat cu șuruburi. Este necesară extragerea respectivului capac pentru detașarea conectorului pentru baterie. Din fericire, adezivul folosit nu este mai puternic decât la telefoanele cu Android, absența ancorelor pentru dezlipirea „elegantă” a punctelor de fixare fiind compensată cu câteva picături de alcool și forțarea ușoară din lateral.
Modulul camerei foto vine într-o singură bucată, însemnând că orice defect va putea fi remediat prin înlocuirea întregului ansamblu, operațiune foarte costisitoare dacă intervine după expirarea perioadei de garanție.
La final, iPhone 14 Pro Max este depunctat pentru gradul de dificultate a reparațiilor, intervențiile necesitând mult timp de pregătire și atenție. În schimb, piesele de schimb nu vor fi greu de găsit, dacă ești dispus să accepți tarifele solicitate de Apple și faptul că acestea trebuie „împerecheate” cu software-ul telefonului folosind mijloace disponibile doar în service-uri autorizate de compania americană.