Așteptată de peste șapte ani, migrarea rețelei Ethereum de la mecanismul proof-of-work la cel proof-of-stake s-a produs pe 15 septembrie 2022, scoțând din „afaceri” nenumărate operațiuni bazate pe generarea/minarea de criptomonede folosind instalații cu zeci și sute de acceleratoare grafice mari consumatoare de electricitate.
De acum înainte, sub mecanismul proof-of-stake, doritorii pot valida tranzacțiile în rețeaua Ethereum garantând cu propriile active ETH. Altfel spus, cu cât deții mai mult Ethereum, cu atât poți câștiga mai mult luând parte la procesarea și validarea tranzacțiilor pentru alți utilizatori. Da, minarea Ethereum nu a dispărut cu totul, însă a devenit mult mai puțin necesară și astfel mai eficientă din punct de vedere al consumului total de energie.
Potrivit cofondatorul proiectului crypto, un antreprenor pe nume VItalik Buterin, noul mod de procesare a tranzacțiilor Ethereum reduce cu până la 99.5% consumul de energie asociat, rețeaua devenind o alternativă credibilă la sistemul bancar tradițional, cel puțin din punct de vedere al vitezei și eficienței tranzacțiilor. Acest aspect ar trebui să facă din Ethereum un activ mai atractiv pentru investitorii instituționali, teoretic. Practic, mult așteptatul eveniment a rămas deocamdată fără efecte măsurabile asupra prețului Ethereum, valoarea criptomonedei continuând să oscileze în tandem cu prețul Bitcoin, care la rândul său este puternic corelat cu urcușurile și coborâșurile piețelor bursiere convenționale.
Ether a crescut cu 2,2% după anunț, tranzacționându-se la 1.620 USD la ultima verificare de joi. Bitcoin token -ul principal a crescut cu doar 0,3%, la 20.170 USD.
Altfel spus, aproape nimănui nu-i pasă de inovația tehnologică a companiei lui VItalik Buterin, deocamdată.