Dynamic Island este de departe cea mai mare noutate pe care seria iPhone 14 o aduce telefoanelor Apple din ultimii 5 ani. Vechiul „notch” a fost înlocuit cu un decupaj în formă de pastilă, care prin intermediul software-ului Apple poate fi integrat în experiența de utilizare, pentru acces rapid la aplicații din fundal. Chiar dacă anul acesta Dynamic Island este disponibilă doar pe modelele Pro, se pare că anul viitor vom vedea o tranziție a acesteia și către modelele de bază iPhone 15.
Conform Ross Young, analist în domeniul panelurilor pentru ecrane, Apple va folosi anul viitor paneluri OLED cu decupaj în stil „Dynamic Island” și pe modelele iPhone 15 „standard”. Astfel, iPhone va intra într-o nouă „eră”, în care toate modelele noi vor beneficia de un design similar, iar modelele mai ieftine vor rămâne fără acces la funcțiile mai noi.
Această strategie nu este tocmai nouă. Încă de la generația iPhone 13, Apple a adus tehnologiile de pe modelele iPhone 12 Pro Max pe cele standard, precum senzorul stabilizat de pe camera principală. Modelele iPhone 14 din prezent sunt practic versiuni fără ecran la 120 Hz și fără cameră cu zoom a modelelor iPhone 13 Pro de anul trecut, folosind aceleași procesoare și camere foto. Acum, iPhone 15 va deveni un soi de iPhone 14 Pro.
Yes, Dynamic Island expected on standard models on the 15. Still not expecting 120Hz/LTPO on standard models as supply chain can’t support it.
— Ross Young (@DSCCRoss) September 18, 2022
Din păcate, nici la generația iPhone 15, Apple nu va mări frecvența ecranelor de pe modelele de bază. Conform Ross Young, noile telefoane cu Dynamic Island vor folosi încă ecrane la 60 Hz, LTPS, nu LTPO, întrucât nu există destule componente în piață la standardele pe care Apple le impune pentru a acoperi necesitățile unei serii de iPhone-uri.
Momentan, doar Samsung reușește să ofere panelurile LTPO la 120 Hz pentru ProMotion pe modelel Pro de iPhone. LG și BOE sunt folosiți drept producători de paneluri de „backup”, care produc ecrane doar pentru variantele non-Pro.
sursa: Phone Arena