Pornind de la o discuție recentă de pe Reddit, în care mulți oamenii au fost surprinși să afle faptul că OnlyFans este un startup britanic, am realizat un articol în care arătăm care este țara reală în care au cartierul general companii faimoase din sectorul tehnologic. Despre aceste organizații mulți oameni cred că sunt, de fapt, din altă țară.
Foxconn – Deși este cel mai mare angajator privat din China, aceasta este o companie taiwaneză. Bineînțeles, Beijingul susține că Taiwan este tot China, ceva cu care americanii și alte câteva state, care au recunoscut independența Taipeiului, nu sunt de acord.
Nvidia – Sunt destul de mulți oameni care cred că Nvidia, cel mai mare producător mondial de GPU-uri, este o companie din Taiwan. Compania a fost, însă, fondată și are cartierul general în SUA. Probabil confuzia este creată de faptul că CEO-ul companiei și unul dintre cofondatori, Jensen Huang, este de origine taiwaneză.
ARM – Creatoarea celebrei arhitecturii pentru procesoare este o companie fondată în Marea Britanie, nu în Statele Unite. Începând din 2016, ARM este o subsidiară a conglomeratului japonez SoftBank Group.
SoundCloud – Platforma de conținut audio a fost fondată în 2007 în Berlin, Germania, de doi suedezi. De aceea, multă lume crede că SoundCloud este o companie scandinavă, la fel ca Spotify.
TSMC – Cel mai valoros producător mondial de semiconductori nu este o companie americană. TSMC are cartierul general și majoritatea fabricilor în Taiwan.
Booking.com – Despre această companie mulți oameni cred că este britanică sau americană. Platforma de turism a fost fondată și are cartierul general în Olanda.
Schneider Electric – Multe persoane sunt păcălite de numele acestui mare producător de echipamente electrice, electronice și automatizări. Compania nu este germană, ci franceză!
Trello – Milioane de angajați din multe companii folosesc această platformă pentru colaborarea la diverse proiecte. Firma care o deține, Atlassian, este australiană, nu americană.
Shopify – Platforma de comerț electronic pentru magazinele online este originară din Canada. Acesta nu este un startup american.
MediaTek – Cunoscutul producător de chipset-uri, care rivalizează cu cele oferite de americanii de la Qualcomm, nu este o companie chineză, ci provine din Taiwan.
Infineon – Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața globală de semiconductori, Infineon nu provine, ca majoritatea companiilor din domeniu, din SUA, Taiwan sau China, ci din Germania.