Google dorește să „desființeze” parolele, așa că va permite integrarea sistemelor passkey de autentificare prin amprentă sau față direct în aplicațiile de Android și pe site-uri web.
Beneficiind de suportul passkey asigurat partea Google, dezvoltatorii vor putea integra opțiunea de autentificare fără parolă pentru înregistrarea de conturi doar cu o adresă de e-mail. Parola contului nu va exista, fiind făcută autentificarea strict prin Touch ID sau Face ID, de pe dispozitivul cu care te conectezi.
Anunțul vine după ce la jumătatea acestui an Google a anunțat colaborarea cu parteneri importanți din industrie, cum ar fi Apple și Microsoft, pentru o inițiativă care țintește eliminarea totală a parolelor.
„Passkeys-urile sunt un înlocuitor semnificativ mai sigur pentru parole și alți factori de autentificare phishing”, a spus Google într-o postare pe blog. „Elimină riscurile asociate cu reutilizarea parolelor și breșele de securitate a serviciului respectiv, totodată protejând utilizatorii de atacurile de tip phishing”.
Lansarea suportului Passkey permite utilizatorilor să creeze și să folosească chei de acces digitale pe telefoanele Android, ceea ce înseamnă că nu vor mai fi nevoiți să-și reamintească diferite combinații de parole. Cheile de acces sunt construite pe standardele criptografice dezvoltate FIDO Alliance și World Wide Web Consortium, permițându-vă să utilizați smartphone-ul pentru a vă conecta la o aplicație sau website de pe un dispozitiv, indiferent de platforma software folosită de acesta.
Utilizatorii vor avea acces automat și pe mai multe dispozitive la cheile lor de acces, fără a fi nevoie să reînregistreze fiecare cont. Pentru a crea o cheie de acces, trebuie doar să confirmi informațiile contului de acces și validezi cu amprenta, fața sau blocarea ecranului atunci când ți se solicită. De asemenea, poți folosi o cheie de acces stocată pe un telefon pentru a te conecta pe un dispozitiv din apropiere.