Pixel Fold, versiunea de Pixel 7 cu ecran pliabil, primește noi detalii despre hardware-ul folosit

17.10.2022
Pixel Fold, versiunea de Pixel 7 cu ecran pliabil, primește noi detalii despre hardware-ul folosit

Așteptat încă dinaintea actualei generații Pixel 7, primul telefon Pixel Fold cu ecran pliabil ar fi fost inițial anulat, doar pentru a efortul să reia de la zero țintind dezvoltarea unui produs și mai competitiv.

Potrivit surselor din industrie, Google va livra propria alternativă Galaxy Fold nu mai târziu de anul 2023, oferind aceeași experiență Pixel din formatul unui telefon cu ecran pliabil.

Deși primul telefon Google pliabil nu are nici măcar un nume oficial, detalii esențiale despre acesta sunt scoase la iveală din surse alternative. Spre exemplu, aflăm că ecranul principal va avea dimensiuni 123mm x 148mm, respectiv rezoluție 2208 x 1840 pixeli. Fără a specifica exact tehnologia de afișare folosită, aflăm că ecranul (probabil OLED) va avea o luminozitate maximă de 1200 nits, respectiv 800 nits în mod susținut. Totodată, rata de împrospătare a imaginii ar urma să fie 120Hz, corespunzătoare cel puțin unui smartphone cu dotări de nivel mediu.

Constrânsă de spațiul limitat disponibil, configurația foto ar putea include un senzor principal din seria Sony IMX 787, secundat se un senzor IMX386 pentru camera ultrawide

Dispozitivul despre care s-a spus că a fost anulat anul trecut și apoi reimaginat de la zero ar fi ajuns deja cel puțin la stadiul de prototip. Potrivit informațiilor furnizate din surse credibile, primul telefon Pixel cu ecran pliabil va fi dezvăluit nu mai târziu de luna martie 2023.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult