Netflix introduce Profile Transfer. Permite fiecărui profil să își creeze independent un nou cont cu abonament separat

18.10.2022
Netflix introduce Profile Transfer. Permite fiecărui profil să își creeze independent un nou cont cu abonament separat

Netflix anunța de mai multă vreme că dorește să ofere utilizatorilor posibilitatea de a-și transfera profilurile de pe un cont pe altul. Această măsură dorește să transforme mai mulți dintre utilizatorii care folosesc conturile altora în utilizatori plătitori, cu conturi proprii, iar acesta este primul pas care pare să prevestească blocarea „account sharing-ului”. Practic, Netflix oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și păstra activitatea, preferințele și recomandările pe un alt cont.

Profile Transfer de pe Netflix salvează toate datele personale ale utilizatorilor pentru a fi mutate pe alt cont

Funcția de Profile Transfer este prezentată drept o oportunitate de a-ți păstra datele personale, chiar dacă cel care deține contul schimbă parola și nu mai ai acces la Netflix. Practic, poți să îți păstrezi profilul salvat, chiar dacă acesta este șters de pe contul „plătitor”.

Descrierea oficială, făcută de Timi Kosztin, product manager la Netflix sugerează și că dorește să ofere utilizatorilor mai multe opțiuni în urma schimbărilor care pot apărea în viață:

„Oamenii se mută. Familiile cresc. Relațiile se termină. Dar prin aceste schimbări în viață, experiența ta Netflix ar trebui să rămână la fel. Indiferent de ceea ce se întâmplă, lasă-ți contul Netflix să devină o constantă într-o viață plină de schimbări, pentru a putea să te relaxezi și să continui să te uiți chiar de unde ai lăsat pe pauză ultima dată.“

Această nouă funcție de transfer de profiluri vine pentru toți utilizatorii de Netflix la nivel mondial. Anterior, compania a introdus în câteva țări opțiuni de limitare a account sharing-ului. În câteva regiuni, compania permite adăugarea altor membri pe contul personal contra-cost, în timp ce în altele testează opțiunea de a plăti în plus pentru mai multe „case”, indiferent de numărul de profiluri de pe cont.

Recent, compania a anunțat și un nou tip de abonament, care este susținut parțial de reclame afișate înaintea filmelor și serialelor. Acesta este însă limitat la rezoluție mai mică și nu permite vizionarea tuturor filmelor de pe platformă.

sursa: TechCrunch

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult