Lidl va avea din nou în ofertă electronice și accesorii pentru acestea, iar printre acestea se găsește un televizor. Produsele pe care le prezentăm în acest articol intră în oferta magazinelor joi, 27 octombrie.
Televizorul, marca Telefunken, este unul standard. Are diagonală de 81 de cm și rezoluție de 1.366 x 768 de centimetri. Luminozitatea maximă a display-ului este de 250 cd/m2.
Televizorul dispune de două difuzoare cu putere de 6 W fiecare. Printre porturile incluse se numără unul HDMI, unul USB și un jack audio universal de 3.5 mm.
Dispozitivul are dimensiunile 795 x 555 x 145 mm și o greutate de 5,2 kg. Prețul cerut de Lidl este de 599 de lei.
Totodată, o lampă de birou cu LED-uri va putea fi cumpărată de la Lidl la prețul de 79 de lei. Dispozitivul oferă o intensitate maximă a fluxului luminos de 600 de lumeni. Aceasta poate fi reglată prin atingerea unei zone de pe suprafața lămpii. Cablul de alimentare are o lungime de 1,75 metri.
Din oferta acestei săptămâni atrage atenția, de asemenea, suportul pentru monitor / laptop. Acesta are dimensiunile 54 x 14 x 25,5 cm și mărește spațiul disponibil pe un birou. Suportul va costa 65 de lei.
Tot pe 27 octombrie intră în oferta magazinelor Lidl o măsuță multifuncțională Mebus. Aceasta este utilă pentru lucrul din pat sau de pe canapea și poate susține laptopuri, tablete sau smartphone-uri.
Citește și:
3 dispozitive electronice inedite, pentru iubitorii de tehnologie, disponibile cu reducere la Altex
3 produse populare din oferta Dedeman, disponibile cu preț redus
Avalanșă de produse auto pentru sezonul rece, la Kaufland. Prețuri și disponibilitate