Samsung începe distribuția OneUI 5 cu Android 13 pe seria Galaxy S22

25.10.2022
Samsung începe distribuția OneUI 5 cu Android 13 pe seria Galaxy S22

Se pare că este zi de update-uri pentru toată lumea. Nu doar Apple a lansat cele mai noi versiuni de sisteme de operare pentru dispozitivele, ci și Samsung. Android 13 cu interfața proprietară OneUI 5 se lansează acum pe dispozitivele Galaxy S22. Acestea erau în teste deja de câteva luni, așa că o lansare era așteptată încă din luna septembrie. Aceasta este probabil cea mai rapidă versiune software stabilă lansată de Samsung față de lansarea versiunii de Android de la Google.

Utilizatorii de Galaxy S22 vor primi foarte curând update-ul la OneUI 5 cu Android 13

OneUI 5 este o versiune care adaugă câteva schimbări la nivelul ecranului de blocare, inspirate de cele pe care Apple le-a introdus în iOS 16. Opțiunile de personalizare sunt foarte similare, însă restul interfeței rămâne în mare parte neschimbată.

Momentan, utilizatori din Austria, Croația, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Elveția, Republica Cehă și Marea Britanie, au raportat că telefoanele lor Galaxy S22, S22+ și S22 Ultra au început să primească versiunea software S90xBXXU2BVJA, care reprezintă versiunea stabilă de OneUI 5. Și în SUA, cei care au cumpărat telefoanele de la Verizon, primesc acest update.

Acest lucru sugerează că o lansare globală este iminentă, deci ne putem aștepta și în România să primim acest update pe seria S22 în următoarele câteva zile. Ca de obicei, această lansare este una care va avea loc pe parcursul următoarelor săptămâni. Update-urile de Android vin de obicei în valuri, pentru a nu „obosi” serverele. Astfel, chiar dacă nu primiți actualizarea acum, sigur va veni în câteva zile.

Cei care foloseau deja OneUI 5 beta vor primi un update mai mic decât cei care fac trecerea de la OneUI 4 cu Android 12. Se pare că update-ul final este unul incremental.

sursa: Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult