Adaptate de luptătorii ucraineni pentru a scăpa grenade peste tancuri, blindate și soldații ruși, dronele de mici dimensiuni pot fi mai mult decât instrumente de luptă improvizate. Augmentate cu tehnologii AI sofisticate, drone adaptate după versiunile comerciale pot deveni arme letale pe câmpul de luptă.
Deși dronele zburătoare sunt folosite de mulți ani în aplicații militare, acestea sunt de regulă controlate dintr-un centru de comandă aflat la distanță și se află mereu sub supravegherea directă a unui operator uman. Însă asta s-ar putea schimba în curând, armata americană desfășurând teste avansate cu „roiuri” de drone și roboți echipați cu inteligență artificială, desfășurând misiuni de recunoaștere sau atacuri asupra țintelor identificate mult în spatele liniilor inamice.
Tehnologia a avansat deja la punctul în care un computer ar putea gestiona de unul singur operațiunile din timpul unui conflict armat, coordonând dintr-un centru de comandă roiuri de drone. La rândul lor, dronele echipate inteligență artificială ar putea fi capabile să-și continue misiunea deja recepționată chiar și după bruierea comunicațiilor. Dacă în filme AI-ul ajunge, în mod inevitabil, să atace oamenii din ambele tabere, sistemele de inteligență artificială testate de armata SUA sunt ceva mai docile.
Potrivit documentației atașate proiectelor trimise spre finanțare de la bugetul SUA, roiurile de drone s-ar putea lansa de pe o varietate de platforme, cum ar fi submarine sau avioane, și ar putea include o varietate de sarcini utile diferite, de la explozibili la bruiaj electronic sau echipament pentru trupe.
Deși, probabil că va veni și vremea în care dronele echipate cu inteligență artificială decid în mod unilateral să atace ținte reale într-o situație de război, deocamdată scopul este acela de a ajuta armata SUA să efectueze operațiuni unde controlul uman independent asupra fiecărei drone ar încetini misiunea. Un om ar lua în continuare decizii la nivel înalt, dar AI-ul se va putea adapta în mod dinamic la situația de pe teren.
DEALRS, un proiect menționat în documentația publicată, încearcă să rezolve problemele cu raza de acțiune redusă a dronelor actuale prin crearea unei așa-numite „nave-mamă”, mai mare, capabilă să transporte și să lanseze roiuri de drone.
Armata SUA intenționează să recurgă la tehnologia imprimantelor 3D pentru a eficientiza fabricarea cât mai rapidă a dronelor, în ideea ca acestea să poată fi livrate ieftin și în număr oricât de mare operațiunilor militare aflate în derulare. Dacă în prezent, unele dintre dronele mici folosite de armata americană pot costa peste 200.000 USD per unitate, reducerea costurilor le va transforma în simple consumabile, la fel ca muniția convențională.
Folosite fără grija pierderilor umane, roiurile de drone ar putea fi trimise pentru slăbirea obiectivelor puternic fortificate, în pregătirea unei ofensive mai amplă desfășurată cu mijloace mai convenționale. Însă pe termen lung, perspectiva ca roiurile de drone să înlocuiască tancurile și avioanele de luptă devine tot mai probabilă, avantajele acestora fiind demonstrate cu prisosință pe câmpul de luptă din Ucraina.