Uber testează reclamele sub forma unor notificări push

02.11.2022
Uber testează reclamele sub forma unor notificări push

Uber a identificat o nouă sursă de venituri, sub forma reclamelor pe care le poate afișa în cadrul aplicației, în timpul utilizării. Se pare însă că aceste reclame nu vor rămâne doar în aplicație, întrucât compania a început deja testarea unor reclame ceva mai agresive. Acestea pot fi trimise prin intermediul sistemului de notificări al telefonului, fiind afișate pe ecranul de blocare, sau chiar în timp ce folosești alte aplicații. Practic, dacă ții aplicația instalată pe telefon și ai notificările active, vei fi expus la reclame din partea Uber.

Utilizatorii de Uber ar putea vedea reclame pe ecranele telefoanelor, chiar dacă nu folosesc activ aplicația

Momentan este vorba doar despre un test, care pare să aibă loc în SUA, dar de obicei aceste teste prevestesc schimbări în cadrul aplicațiilor. Deja mai mulți utilizatori au raportat că aplicația de iOS a trimis notificări de tip reclamă care promovează produsele de la Peloton, compania care vinde echipamente de antrenament sportiv pentru acasă.

Reclamele din notificări sunt marcate corespunzător, fiind precedate de cuvântul „Ad”, însă utilizatorii de Uber nu sunt foarte mulțumiți de această tactică. În primul rând, unii dintre utilizatori se plâng de faptul că reclamele sunt trimise la ore inoportune, precum dimineața devreme. Apoi, Uber nu este un serviciu gratuit. Fiecare cursă pe care o faci prin intermediul aplicației este contra cost, iar de cele mai multe ori în ultima perioadă, tarifele sunt mai mari decât cele standard din cauza cererii mari în orașele aglomerate. Astfel, afișarea de reclame în cadrul aplicației și chiar prin notificări nu pare la fel de suportabilă precum afișarea de reclame de pe Google sau din Waze.

TechCrunch spune că reprezentanții Uber au spus că acesta a fost un test limitat și că utilizatorii pot să își controleze tipurile de notificări pe care le primesc din partea Uber. Totuși, nu este clar dacă poți dezactiva doar notificările de tip reclamă, sau trebuie să le dezactivezi pe toate, inclusiv cele care îți spun dacă mașina comandată a ajuns.

sursa: TechCrunch

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult