Deși nu toate telefoanele cu Android primesc upgrade la Android 13, Google va asigura că măcar o parte din funcțiile acestuia vor fi disponibile și pentru restul utilizatorilor de Android.
Astfel începând cu luna noiembrie Google distribuie o actualizare pentru componenta Play System care înlocuiește meniul Photo Picker cu versiunea dezvoltată pentru Android 13. Însă lista îmbunătățirilor este mai mare de atât, conținând optimizări și pentru aplicația Google Wallet, respectiv mai multe setări pentru control parental, permițând limitarea drepturilor de acces pe telefoanele cu Android.
Actualizarea din noiembrie 2022 va permite utilizatorilor incluși sub supraveghere prin folosirea modului de control parental, dar „fără restricții de timp” privind durata de utilizare a telefonului, să facă modificări în aplicația Clock. În schimb, toți utilizatorii supravegheați (inclusiv conturile pentru copii) sunt blocați din a modifica setările pentru dacă și oră. Până acum, această slăbiciune putea fi exploatată pentru a păcăli restricțiile de timp impuse de părinți.
Google evidențiază, de asemenea, o actualizare a „experienței de educare a utilizatorilor pentru noile funcții Android”
Una dintre cele mai interesante caracteristici care vin odată cu actualizarea Play System este noul selector de fotografii Android Photo Picker, care a debutat odată cu versiunea Android 13 . Funcționalitatea a fost mai întâi disponibilă pe telefoanele de generație nouă, cum sunt cele din seria Pixel 7, însă de acum va putea fi accesată până la versiunea Android 4.4 KitKat.
Despre îmbunătățirile Google Wallet, modificările aduse permit adăugarea de ecrane suplimentare, în eventualitatea în care sunt necesare mai multe ajustări cu anumiți furnizori de servicii. În plus comercianții care oferă integrare Google Wallet vor avea posibilitatea să-și creeze un buton GPay personalizat.