Twitter este dat în judecată de angajații concediați aproape fără avertisment

04.11.2022
Twitter este dat în judecată de angajații concediați aproape fără avertisment

Amenințând să lovească direct în economiile anticipate de CEO-ul Elon Musk, un proces colectiv declanșat la un tribunal american caută să obțină despăgubiri consistente în numele angajaților Twitter  concediați prin email.

Așteptat cu groază de angajații Twitter, emailul numit ‘Your Role at Twitter’ tranșează în doar câteva rânduri viitorul angajaților companiei recent preluată de Elon Musk. Evaluați pe baza unor criterii de performanță nu tocmai transparente, până la jumătate dintre angajații companiei vor afla sau au aflat deja că au la dispoziție 60 de zile pentru a-și găsi o nouă sursă de venituri, preferabil, înainte ca măsura de concediere colectivă să intre în aplicare.

Foarte grăbit cu planul său de eficientizare a companiei, Elon Musk pare că a ignorat anumite reguli de bună practică în ce privește aplicarea restructurărilor de personal, cel mai probabil intrând în conflict cu legislația americană pentru protecția muncii.

Potrivit acuzațiilor depuse la dosar, deși șeful Twitter a respectat litera legii, informându-și angajații 60 de zile înainte de inițierea măsurilor de concediere colectivă, măsurile de înștiințare folosite nu au fost suficiente. Totodată, potrivit avocatului annon Liss-Riordan acțiunea judecătorească a fost inițiată în încercarea de a „a asigura că angajații sunt conștienți că nu ar trebui să renunțe la drepturile garantate de legislația muncii și că au o cale de a-și exercita  aceste drepturi”.

Procesul a fost depus la Tribunalul Districtual al SUA din San Francisco și numește cinci lucrători drept reclamanți. Procesul reține că unul dintre reclamanții numiți a fost deja concediat la momentul depunerii cererii, în timp ce alți trei au fost blocați din conturile companiei – o acțiune care se presupune că indică că vor fi încetate oficial în curând.

Potrivit informațiilor obținute până acum din surse apropiate companiei, Musk țintește concedierea a aproximativ jumătate din cei 7500 de angajați estimați ai Twitter, da în cadrul unui efort de eficientizare a companiei prin reducerea costurilor neesențiale.

O parte dintre angajații Twitter au început deja să-și actualizeze CV-urile profesionale, semnalând că au fost deja afectați de disponibilizări, mulți dintre ei exprimându-și frustrarea că nu au primit nicio comunicare cu privire la concedierea iminentă:

„M-am deconectat de la contul Gmail de serviciu și m-am relaxat seara împreună cu colegii mei. Nicio comunicare sau nicio notificare”, a scris un angajat, al cărui profil pe LinkedIn arată că a lucrat pentru Twitter de aproape doi ani.

Cert este că Elon Musk nu se află la prima experiență de acest gen, fiind dat în judecată și de foști angajați Tesla, reclamând aceleași practici de concediere abuzivă și încălcări ale legislației muncii din SUA.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult