Canva, serviciul de design grafic simplificat, introduce generare de imagini cu AI prin Stable Diffusion

12.11.2022
Canva, serviciul de design grafic simplificat, introduce generare de imagini cu AI prin Stable Diffusion

Canva, platforma de design grafic în browser, a anunțat că integrează una dintre cele mai noi tehnologii din acest domeniu: generarea de imagini cu ajutorul inteligenței artificiale. Compania folosește algoritmii Stable Diffusion, care sunt open source, care vor putea genera orice tip de imagini dorește utilizatorul, pe baza unor descrieri text simple, direct din interfața editorului de imagini.

Imaginile generate de AI sunt acum integrate în serviciile Canva

Această funcție a fost deja disponibilă în testare încă din luna septembrie, iar acum toți utilizatorii primesc acces la generarea de imagini. Se pare că algoritmul Stable Diffusion a fost adaptat pentru a nu include imagini de referință „nesigure”, probabil pentru a păstra imaginile ferite de nuditate sau alte tipuri de conținut explicit sau care ar trebui licențiat de la proprietarii originali.

Spre diferență de alte servicii care oferă imagini generate de AI, Canva nu va limita utilizatorii atât de mult. Fiecare poate realiza câte 100 de imagini generate prin AI pe zi. Alte servicii oferă un număr limitat de credite pe lună, oferind mai multe credite spre vânzare.

Deși funcțiile de generare cu AI nu produc rezultate perfecte, acestea pot cu siguranță ajuta utilizatorii să exprime mai rapid anumite idei, care pot fi mai departe dezvoltate pentru a crea artă.

Având în vedere că serviciile Canva sunt dedicate în special celor care nu sunt obligatoriu designeri grafici, care ar folosi mai degrabă niște preset-uri sau niște unelte automatizate pentru a crea anumite elemente grafice rapid. Accesul la funcțiile mai avansate ale Canva sunt disponibile contra cost și sunt folosite în multe companii și chiar de utilizatori independenți pentru a realiza design-uri pentru tot felul de proiecte sau prezentări.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult