Alături de noile sale smartphone-uri, Magic Vs și Honor 80, compania Honor anunță și noul Magic OS 7.0. Acesta este bazat pe Android 13 și va fi livrat pe multe dintre modelele recente de smartphone-uri ale companiei. Desigur, telefoanele noi primesc acest sistem de operare din fabrică. Așa cum era de așteptat, însă, acesta nu include foarte multe noutăți la capitolul capabilități.
Întrucât Magic OS și EMUI de la Huawei au fost cândva la bază înrudite, multe dintre concepte sunt prezente pe telefoanele ambelor companii, încă. De exemplu, funcționalitatea Multi-Device, care poate crea Super Devices, este prezentă și pe Magic OS 7 sub numele de MagicRing.
Apoi, Honor integrează un nou asistent virtual proprietar, YoYo assistant, și funcții precum cele pe care le-am văzut și pe alte dispozitive, precum posibilitatea de a copia text din fotografii. Honor a integrat și ceva numit Turbo X, un sistem inteligent care optimizează performanța, consumul de energie și asigură un semnal cât mai bun pentru antenele WiFi și 5G.
sursa: Android Authority