Motorola a publicat încă din luna august o listă cu telefoanele care vor primi update la Android 13. Însă lista inițială era cam scurtă și fără date concrete, atrăgând destule critici din partea actualilor posesori de telefoane Motorola, care se simțeau abandonați.
Ce știam în mod cert era doar că brandul american și-a asumat o perioadă minimă în care dispozitivele vor primi acces la actualizări de securitate garantate, iar acestea par să fie plănuite pentru următorii câțiva ani.
Inițial, dintre dispozitivele Motorola lansate în ultimii ani, doar câteva au fost alese pentru actualizări la Android 13, producătorul lăsând loc și pentru un „val doi” de actualizări:
Din zona mid-range, Motorola listează pentru actualizare la Android 13 dispozitive precum Moto G5G sau Moto G Stylus 5G și variantele G82, G62, G42 și G32, toate lansate în cursul acestui an. Pe modele mid-high și flagship avem cele câteva dispozitive din gama Edge lansate în 2022. Momentan seria Edge 20 de anul trecut nu este pe listă.
Primul val de dispozitive Motorola confirmate pentru update la Android 13 cuprindea seriile Moto G Stylus 5G (2022) , Moto G 5G (2022), Edge+ (2022), Edge (2022), Edge 30 Pro, Edge 30, Moto G82 5G, Moto G62 5G, Moto G42 și Moto G32.
La cele menționate mai sus se adaugă și alte modele incluse în valul doi de actualizări: Razr (2022), Edge 30 Ultra, Edge Plus (2022), Edge 30 Fusion, Edge 30 Neo, Edge (2022), Edge 20 Pro, Edge 20, Edge (2021), Edge 20 Lite, Moto G72, Moto G62 5G și Moto G52.
Din păcate, nici de această dată nu este trasat un calendar precis pentru livrarea actualizărilor de firmware, astfel că așteptarea s-ar putea prelungi cu ușurință până spre jumătatea anului viitor.